Ludovic Orban, despre lupta cu Florin Cîțu: "Nu sunt genul care să facă poze, să arate sprijinul"
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat duminică la Arad că nu este genul care să își facă poze ca să își arate sprijinul și că este susținut de mulți colegi de partid la alegerile de la congresul PNL din septembrie. „Ne consultăm, luăm decizii împreună”, a spus el despre relația cu Cîțu.
„La congres vor participa 5.000 de delegați și felul meu de a face campanie este evident de a avea o relație cât mai bună cu liderii filialelor, cu reprezentanții PNL în administrația locală și centrală, dar felul meu de a face campanie este să fac campanie la fiecare membru al PNL. (...) Eu nu sunt genul de om care să-mi fac poze ca să-mi arăt sprijinul. Pe mine mă spriijină foarte mulți colegi din partid, sunt un om care practic aproape viața mea s-a identificat cu viața PNL după 1990”, a declarat, într-o conferință de presă la Arad, Ludovic Orban.
Acesta a vorbit și despre relația cu premierul, după ce acesta a devenit contracandidatul său la funcția de președinte al partidului.
„Florin Cîțu este premierul PNL, colaborăm, eu în calitate de președinte, Florin Cîțu în calitate de premier al PNL, ne consultăm, luăm decizii împreună, reprezentăm PNL la reuniunile coaliției și evident că avem poziții comune. Între noi, chiar dacă suntem acum într-o competiție, este spirit de echipă, pentru că obiectivul este ca această campanie să nu afecteze actul de guvernare”, a mai spus liderul liberal.
El a precizat că în această campanie nu e suficient să apară într-o poză un președinte de organizație: „O organizație are mii de mebri, are zeci de primari, sute de consilieri locali, opțiunile oamenilor sunt opțiunile fiecărui membru în parte”.
Tabăra pro Cîțu, enumerată de Rareș Bogdan
Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, vineri, că nu există clivaj de vârstă sau geografic în interiorul PNL şi, în context, a enumerat persoane din mai multe categorii de vârstă sau zone ale ţării care îl susţin pe premierul Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al partidului.
"Acest clivaj pe care unii vor să-l creeze între tineri şi în vârstă nu poate fi considerat aşa. Am văzut atacurile. Domnul Lungu nu este un om la prima..., primarul din Suceava, domnul Flutur, la rândul său; domnul Ciucă, amiralul Chiţac. Deci, domnul Ciucă, ministrul Apărării, amiralul Chiţac, Victor Paul Dobre şi mulţi alţii nu sunt oameni foarte tineri sau la prima tinereţe. Sunt oameni maturi. (...) Importan e cum se simt şi ce gândesc. Această echipă din spatele lui Florin Cîţu este o echipă care îl are şi pe Ionel Bogdan, tânărul preşedinte al Consiliului Judeţean (Maramureş n.red), şi pe Dinu Iancu Sălăjanu, vecinul dumneavoastră, preşedintele Consiliului Judeţean (Sălaj n. red.) şi pe Lucian Bode, unul dintre cei mai buni miniştri", a spus Rareş Bogdan, într-o conferinţă de presă susţinută alături de premierul Florin Cîţu şi de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News