"La noi poate să fie omul pe patul de moarte, că am văzut cazuri în care îl înjurau și pe patul de moarte. Nu mă refer doar la Adrian Năstase, mă refer și la Radu Vasile, de exemplu, pe care l-au înjurat până-n ziua în care a murit. Așa e la noi clasa politică. A devenit extrem de toxică și fără scrupule, iar în ultimii zece ani de Băsescu, s-a ales praful de absolut tot. Țin minte ce a pățit și Adrian Năstase, care a fost azvârlit în pușcărie la comandă politică. Au fost niște lucruri oribile în perioada Băsescu. Am crezut că după ce vine dl Iohannis, sau Ponta, oricine ar veni în locul lui Băsescu va calma puțin spiritele în țara asta. Aiurea. Nu s-a calmat nimic", a spus Codrin Ștefănescu, la Antena 3. Despre starea de sănătate a premierului, secretarul general adjunct al PSD a precizat: "Să știți că nu se aștepta, se aștepta să stea o zi-maximum două. Când l-au deschis, au văzut că lucrurile sunt mai grave. Se întoarce, a fost operație la genunchi, nu la cap".
Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că "nu poți să zici că n-ai Guvern, ai Guvern. Colaborarea instituțională a existat și există și am convingerea că președintele Klaus Iohannis se va comporta ca și până acum. Klaus Iohannis era ușor iritat pentru că informația pe care a transmis-o a fost că premierul a luat decizii și nu i le-a adus la cunoștință. În mod normal, trebuia informat. Internarea lui Victor Ponta nu a fost comunicată oficial, s-a aflat că Victor Ponta s-a dus să se opereze în Turcia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme