Data actualizării:
Data publicării:

Ludovic Orban, atacat de manifestanții AUR: Am fost scuipat, lovit cu bățul de la steag, lovit cu piciorul, înjurat, insultat/ Haos și-n Parlament: Continuăm bătălia aici

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto captură Antena 3
foto captură Antena 3

Ludovic Orban a fost prins în mijlocul manifestației AUR, încercând să intre în Parlament. 

UPDATE: Anunțul Jandarmeriei

Jandarmeria Capitalei informează că Ludovic Orban a fost agresat verbal şi huiduit de participanţii la adunarea publică organizată de AUR, la Palatul Parlamentului, iar organele de ordine caută să identifice persoanele care au încălcat legislaţia.

"În rândul manifestanţilor şi-a făcut apariţia Orban Ludovic, care a fost agresat verbal şi huiduit de ceilalţi participanţi la adunarea publică. Jandarmeria Capitalei efectuează demersuri pentru a identifica persoanele care au încălcat legislaţia în vigoare în această situaţie şi pentru a dispune măsuri legale împotriva acestora", arată Biroul de presă al Direcţiei Generale a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Sursa citată menţionează că s-a permis accesul lui Ludovic Orban în Curtea Palatului Parlamentului şi, sub protecţia jandarmilor, a fost condus într-o zona de siguranţă, fiind adoptată varianta conducerii persoanei în interiorul curţii, printr-o altă intrare.

"De asemenea, o persoană din rândul manifestanţilor a agresat verbal un alt parlamentar, făptuitorul fiind identificat de jandarmi, pentru a fi întocmite demersurile necesare sesizării organelor de urmărire penală. Jandarmeria Capitalei va sprijini aceasta acţiune şi prin punerea la dispoziţie a imaginilor necesare pentru probarea faptelor", arată Jandarmeria, conform Agerpres. 

----

”Am fost scuipat, lovit cu bățul de la steag, lovit cu piciorul, înjurat, insultat în cele mai grobiene mijloace. Era evident că erau oameni care incitau pe alții la o atitudine agresivă”, a spus Ludovic Orban, precizând că ”eu sunt parlamentar de Opoziție, nu am nicio treabă cu Puterea”. 

Ludovic Orban consideră că ”nu se poate să se întâmple așa ceva într-o democrație”. ”Gândiți-vă cu ce îi deranjam eu” a continuat Ludovic Orban. 

Jandarmeria spune că protestul AUR nu este autorizat. 

Conflict și-n Parlament

Dan Tănasă, de la AUR, a venit în Parlament după Ludovic Orban acuzându-l că minte. ”Nu ați fost agresat! Oameni sunt frustrați, sunteți în politică de 30 de ani și nu se leagă nimic de numele dvs” i-a spus Tănasă lui Orban, susținând că ”nu există niciun fel de agresiune”.

”Există filmări, jandarmi care au asistat și care au trebuit să intervină” spune Ludovic Orban, punctând că și el este în Opoziție, dar că niciodată nu va apela la manifestații în care să incite să violență. ”Este un comportament de derbedei, de maidan” acuză Ludovic Orban. 

”Comportamentul acestui deputat reflectă lipsa de educație, de civilizație, de respect față de democrație a celor care reprezintă AUR și a celor care au fost de fapt incitatorii acestor tipuri de manifestații care degenerează în violențe, în agresiuni și care nu au nicio legătură cu democrația și cu susținerea corectă a punctelor de vedere. Există filmări, lucruri care, jandarmi care au asistat și care au trebuit să intervină în momentul în care am fost agresat” a declarat Ludovic Orban acuzându-l pe Dan Tănasă că se comportă la fel ca oamenii din stradă și determină comportamente similare. 

Ludovic Orban a mai spus că protestele AUR sunt, declarativ, împotriva unor proiecte legislative pe care nici el nu se susține, după cum a declarat. 

Scandalul s-a mutat în sala de plen

Haosul din stradă este produs și-n plen, acolo unde AUR agită spiritele și transmite totul live pe Facebook. George Simion, liderul AUR, a spus chiar ”noi continuăm bătălia aici, în Camera Deputaților”, în timp ce ”mitingul continuă în fața Parlamentului”. Transmisiunea este bruiată, dar, din câte s-a înțeles, acesta a apreciat că dacă nu sunt retrase anumite proiecte de lege și ei, cei de la AUR, apreciază să nu respecte regulamentul Camerei Deputaților. 

Update: Preşedintele AUR Tineret a vrut să intre în Palatul Parlamentului cu 4 gloanţe la ea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel