Lucrurile pe care TREBUIE să le ştii dacă conduci pe ninsoare, viscol şi polei. Titi Aur, sfaturi CRUCIALE pentru şoferi
Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt măsurile pe care fiecare şofer trebuie să şi le ia atunci când este surprins de viscol sau ninsoare în trafic.
În contextul în care meteorologii au emis mai multe avertizări COD GALBEN şi COD PORTOCALIU de vânt, ninsori viscolite şi polei, am vorbit cu Titi Aur despre lucrurile pe care şoferii trebuie să le facă atunci când conduc în astfel de condiţii.
"Trebuie să ştim, în primul rând, că iarna nu-i ca vara. Asta înseamnă că iarna avem aderenţă mai mică decât vara, chiar dacă avem cauciucuri de iarnă. Cauciucurile de iarnă ne oferă o aderenţă mai bună pe asfalt iarna decât cele de vară, dar nu avem o aderenţă la fel de bună cum avem vara. Foarte periculoasă este şi schimbarea de aderenţă. Asta înseamnă că într-un loc putem avea aderenţă bună, şi peste 50 de metri putem ajunge la aderenţă aproape zero, din cauza gheţii negre, adică poleiul. Zăpada o vezi, ştii că poţi aluneca. Dar poleiul nu spune nimic, nu îl vezi, asfaltul e tot negru. Şi la un moment dat simţi că maşina nu mai face ce vrei!
Nu există o limită, nici legală, nici tehnică, la care să te opreşti în condiţii de viscol, ninsoare. Există doar limita de bun simţ, mergi cât eşti în siguranţă şi cu viteza cu care eşti în siguranţă. Reducerea poate fi până la zero. Când bate vântul şi mai şi ninge, nu mai vezi nimic, pur şi simplu. Aici intervine, iarăşi, echiparea maşinii. Maşina trebuie să fie echipată corespunzător. Aici intră şi sistemul de dezaburire, curăţat complet, nu doar roţile. E bine să avem rezervorul plin sau măcar peste jumătate. Să avem o lopată, un sac de nisip. E important să ne uităm şi la starea vremii, să avem o idee despre ce urmează", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News