Data publicării:
Lucian Pintilie, premiat de ICR
Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori ai României, a fost premiat la Gala de lansare a Festivalului Filmului European.
Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român (ICR) pentru activitatea de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European, a informat, marţi, ICR, prin intermediul unui comunicat de presă.
"Suntem onoraţi să oferim acest premiu maestrului Lucian Pintilie, cineast român de anvergură europeană, drept recunoaştere a excepţionalei sale activităţi de promovare a culturii române şi să includem filmul 'O vară de neuitat' în programul festivalului", a declarat preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, luni seara, în cadrul galei găzduite de Teatrul Naţional.
Premiul, împreună cu un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemţoi, a fost primit, în numele regizorului, de actorul Răzvan Vasilescu, protagonist în multe dintre peliculele maestrului. Este cunoscut faptul că regizorul trece prin momente dificile din cauza stării de sănătate.
Filmele europene ocupă 10% din frecvenţă în sălile de cinema
Ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, s-a adresat publicului în limba română, vorbind despre filmul de deschidere a galei, "La revedere acolo sus" (Franţa, 2017, în regia lui Albert Dupontel).
"Această ediţie a Festivalului Filmului European este o ocazie de a motiva publicul român. Cinematografia europeană nu ocupă decât 10% din frecvenţă în sălile de cinema, din cauză că filmele europene din categoria film independent nu sunt mediatizate suficient. Sezonul Franţa-România 2019 va fi o ocazie unică de a onora producţiile franco-române şi de a descoperi cineaşti din cele două ţări care să vitalizeze împreună cinematografia europeană", a declarat ambasadorul francez.
[citeste și]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News