Data publicării:
Luca Niculescu (MAE), la Foreign Investors Summit: Mediu mai favorabil investiţiilor în perioada premergătoare aderării la OCDE
Investiţiile străine directe vor găsi un mediu şi mai favorabil şi predictibil începând cu perioada premergătoare aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a evidenţiat, miercuri, secretarul de stat în MAE Luca Niculescu, la deschiderea celei de-a noua ediţii a Foreign Investors Summit, la care a participat în calitate de invitat principal.
La evenimentul organizat de Business Review au participat reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, membri ai Consiliului Investitorilor Străini şi ai Corpului diplomatic acreditat în România, precum şi reprezentanţi ai celor mai importante companii private din ţara noastră.
În intervenţia susţinută în panelul de deschidere a evenimentului, Luca Niculescu a subliniat importanţa aderării României la OCDE pentru procesul de dezvoltare economică a ţării noastre, inclusiv din perspectiva impactului asupra mediului de afaceri şi climatului investiţional, a informat MAE, printr-un comunicat de presă.
Secretarul de stat pentru procesul de aderare a României la OCDE a punctat gradul 'sporit' de încredere pe care România îl prezintă pentru investitorii externi, care se reflectă direct proporţional în nivelul ascendent al investiţiilor străine directe, în pofida climatului internaţional dificil, marcat de agresiunea ilegală, neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Rusă împotriva Ucrainei, precum şi de şocul economic pandemic şi post-pandemic, se precizează în comunicat.
'Procesul de aderare la OCDE reprezintă un semnal puternic către investitori şi mediul de afaceri'
'Procesul de aderare la OCDE reprezintă un semnal puternic către investitori şi mediul de afaceri cu privire la angajamentul României de a se alinia celor mai înalte standarde OCDE în domenii dintre cele mai diverse: guvernanţa corporativă, investiţii, concurenţă, pieţe financiare, guvernanţă publică. Astfel, investiţiile străine directe vor găsi un mediu şi mai favorabil şi mai predictibil începând deja cu perioada premergătoare aderării', a afirmat Niculescu, potrivit MAE.
El a menţionat că procesul de aderare la OCDE, în cadrul căruia subiectul investiţiilor are un rol central, va implica un efort profund şi de durată, România urmând să fie evaluată de 26 de comitete sectoriale şi să internalizeze peste 230 de instrumente juridice. 'România priveşte aderarea la OCDE nu neapărat ca pe un scop în sine, ci mai degrabă ca pe o oportunitate pentru implementarea schimbărilor prioritare, pentru continuarea modernizării societăţii româneşti în ansamblu', a completat secretarul de stat în MAE.
Citește și - Luca Niculescu: Sumele anuale pentru procesul de aderare la OCDE - între 3,5 şi 5 milioane de euro
Sumele anuale pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) se situează între 3,5 şi 5 milioane de euro, a precizat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe pentru procesul de aderare la OCDE, Luca Niculescu.
'Depinde cât de lung va fi procesul de aderare. Sumele anuale sunt undeva între 3,5 şi 5 milioane de euro - ca să dau o plajă foarte largă', a spus Luca Niculescu, la Palatul Victoria, după şedinţa de guvern. El a precizat că prima tranşă pentru procesul de aderare la OCDE a fost plătită pe 1 septembrie, cea de-a doua urmând să fie achitată până la 1 ianuarie.
Nicolescu a arătat că banii provin din bugetul MAE, cu suplimentarea necesară de la Ministerul de Finanţe. Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un memorandum referitor la aderarea României la OCDE.
'Astăzi a fost aprobat în Guvern un memorandum. Este destul de tehnic, dar, pe scurt, el articulează modul în care vor funcţiona instituţiile care se ocupă de procesul de aderare la OCDE, există această funcţie de coordonator naţional pe care am onoarea să o ocup, există o funcţie de coordonator naţional adjunct în persoana domnului consilier de stat Adrian Ciocănea. Vom colabora - şi o facem deja foarte bine - cu Secretariatul General al Guvernului, cu Cancelaria premierului, cu multele instituţii care se ocupă de aderarea la OCDE. Drumul este la început, dar sperăm să fie mai curând unul mai scurt decât unul mai lung, dar asta depinde de noi şi de succesul nostru va fi succesul României', a explicat secretarul de stat. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News