LPF, anunț privind reluarea partidelor din Liga 1
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că s-ar putea relua sezonul pe 5 iunie. În plus, s-a prelungit cu o lună perioada în care cluburilor pot depune actele pentru obţinerea licenţei.
Liga Profesionistă de Fotbal a organizat luni, 13 aprilie, o videoconferinţă cu reprezentanţii celor 14 cluburi din Liga 1, în cadrul căreia s-a discutat şi despre data la care s-ar putea relua campionatul. Potrivit comunicatului emis pe site-ul lpf.ro, echipele din Liga 1 s-ar putea întâlni din nou începând cu 5 iunie.
„În primul rând, s-a luat în calcul scenariul reluării meciurilor în Liga 1, începând cu data de 5 iunie, oferind echipelor trei săptămâni de pregătire în prealabil, din data de 16 mai, odată cu expirarea celei de a doua stări de urgenţă, decretată în ţara noastră, obiectivul principal fiind disputarea tuturor meciurilor din ediţia 2019/2020 a campionatului"", se arată într-un comunicat al LPF, potrtivit Mediafax.
În plus, în comunicatul emis de LPF este notat şi că s-a extins cu încă o lună perioada pentru depunerea documentelor în vederea obţinerii licenţei.
De asemenea, LPF a scris şi despre contractele jucătorilor care expiră la finalul sezonului.
„Nu în ultimul rând, s-a căzut de acord, între cluburile din Liga 1 şi sindicatul jucătorilor profesionişti, AFAN, de a înainta către FRF un pachet de măsuri şi propuneri de modificări regulamentare, care să permită cluburilor membre ale LPF şi FRF să poată prelungi contractele jucătorilor până la finalizarea ediţiei de campionat actuale, în această situaţie aflându-se 36% din jucătorii profesionişti legitimaţi la cluburile membre LPF", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News