Data actualizării:
Data publicării:

Lovitură dură pentru Mihai Gâdea. Ce a decis CNA

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mihai Gâdea
Mihai Gâdea

Mihai Gâdea a primit o lovitură dură din partea CNA, care a decis să amendeze emisiunea ”Sinteza zilei” cu 20.000 de lei.

”Întrunit în şedinţă publică, după analiza rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis aplicarea următoarelor sancţiuni:

Amendă în cuantum de 20.000 de lei postului Antena 3 pentru emisiunea „Sinteza Zilei", ediţia din data de 06.02.2014, şi pentru emisiuni de ştiri şi de dezbatere transmise în zilele de 13 şi 14.04.2014. Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 30, 32 alin. (1), 40 alin. (1), 43 alin. (1), 64 alin. (1) şi (2), art. 65 lit. a), b), c) şi art. 66 alin. (1) şi (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual”, se arată într-un comunicat de presă.

Amenda a fost aplicată pentru emisiunile de ştiri şi dezbatere difuzate pe Antena 3 pe 13 şi 14 aprilie, care au avut ca subiect solicitarea şi petiţia privind demisia preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu.

În aceeași ședință, CNA a decis și amendarea postului Radio 21, tot cu 20.000 de lei pentru emisiuni matinale difuzate în lunile ianuarie şi martie 2014, deoarece radiodifuzorul nu a respectat dispoziţiile art. 39, alin.2 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi nici prevederile art. 18, lit. b), art. 30, art. 47 alin. 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Raportul de monitorizare a cuprins emisiuni matinale din zilele de 13, 18 – 24.01.2014 şi 12 – 19.03.2014.

VEZI ȘI: Gâdea, copleșit de emoție. "Iată că s-a întâmplat imposibilul" 

- art. 18 „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen",
- art. 30 „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine",
- art. 32 alin. (1) „Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor",
- art. 40 alin. (1) „În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt",
- art. 43 alin. (1) „Radiodifuzorii trebuie să evite să aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile unor cauze aflate pe rol în justiţie sau în curs de cercetare, prin comentariile şi luările de poziţie proprii sau ale invitaţilor, inclusiv ale avocaţilor părţilor",
- art. 47 alin. (2) „Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie"
- art. 64 „(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. (2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare",
- art. 65 „În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor; b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală; c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate",
- art. 66 (1) „În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică; b) evitarea oricăror forme de discriminare. (2) Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să participe sau să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparţialităţii"
Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare:
- Art. 39 alin. (2) „Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective."

Televiziunile Intact Media Group au avut creșteri de audiență importante în luna aprilie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar și în intervalul ianuarie - aprilie 2014 vs 2013. Aprecierea privește atât publicul din mediul urban, cât și telespectatorii cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel