Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei, relatează joi euractiv.com.
Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014, dar a înregistrat puţine progrese până acum. Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele. Ţara este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.
Legătură cu sancţiunile contra Rusiei
Un raport, publicat iniţial în luna iunie, subliniază nevoia de a prioritiza alinierea ţărilor candidate cu politica externă şi de securitate comună a UE şi de a continua negocierile de aderare cu Serbia numai dacă ţara se aliniază cu sancţiunile UE împotriva Rusiei.
Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE a confirmat acest lucru, scriind în această săptămână pe Twitter că 'Uniunea Europeană nu poate continua negocierile de aderare cu Serbia dacă ea nu se aliniază cu sancţiunile contra Rusiei.
'Iată ce vom spune în viitorul raport al Parlamentului privitor la extindere, a adăugat grupul europarlamentar S&D.
Referitor la cea mai recentă dovadă a apropierii Serbiei de Rusia - semnarea săptămâna trecută la New York a unui acord privind coordonarea politicilor externe ale celor două ţări - raportorul PE privind extinderea, eurodeputatul social-democrat croat Tonino Picula, a spus că este 'foarte dezamăgitor că acest lucru vine de la o ţară ce aspiră să se alăture Uniunii Europene.
Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut. Dar Belgradul a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei, scrie Agerpres.
Lovitură pentru Putin. Până și Serbia refuză să recunoască pseudo-referendumurile organizate de Rusia în Ucraina
Serbia nu va recunoaşte rezultatele referendumurilor organizate în patru regiuni din Ucraina ocupate parţial de forţele ruse, a declarat miercuri preşedintele Aleksandar Vucic, în ciuda legăturilor strânse dintre Belgrad şi Moscova, potrivit Reuters.
Autorităţile susţinute de Rusia din cele patru regiuni spun că se aşteaptă la majorităţi largi în favoarea anexării la Rusia pe baza voturilor la referendumuri, pe care Kievul şi Occidentul le-au denunţat ca fiind scrutine ilegale desfăşurate sub ameninţarea armelor.
Se aşteaptă ca preşedintele rus Vladimir Putin să proclame anexarea celor patru provincii - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - într-un discurs pe care îl va susţine vineri.
Serbia nu va recunoaşte referendumurile, "întrucât aderă la dreptul internaţional, Carta Naţiunilor Unite şi rezoluţiile ONU", a declarat Vucic presei.
Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina. CITEŞTE AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele