Lovitură pentru românii cu locuințe scumpe. Tocmai a fost făcut anunțul
Este anunțul momentului pentru românii cu locuințe ”scumpe”.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat, luni, că există mai multe propuneri referitoare la taxele şi impozitele locale care vor fi discutate cu ”ministrul de resort”, menţionând că este posibil ca locuinţele foarte scumpe să fie impozitate mai mult.
"Au venit colegii cu anumite propuneri şi urmează să aibă discuţii şi cu ministrul de resort", a afirmat Marcel Ciolacu, la Parlament, întrebat în legătură cu posibilitatea majorării taxelor şi impozitelor locale, scrie Agerpres.
Președintele PSD a spus că trebuie analizat dacă pe anumite categorii s-ar impune o mărire a acestor taxe, menţionând că există o propunere în acest sens.
Locuințele ”foarte scumpe”, impozitate mai mult? Este posibil
"Haideţi să vedem dacă pe anumite categorii s-ar impune o mărire.(...) AMR (Asociaţia Municipiilor din România - n.r.) şi asociaţiile primarilor au venit cu propunerea să dăm o derogare până în 2025 în ceea ce priveşte grila notarială, dar cred că, ţinând cont de această criză, este posibil ca locuinţele foarte scumpe să fie impozitate mai mult", a explicat Marcel Ciolacu.
Întrebat în legătură cu impozitarea restului locuinţelor, nu cele foarte scumpe, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Cred că propunerea AMR de amânare până în 2025, când se face digitalizarea ANAF, este de luat în considerare”.
În 10 octombrie, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că primarii de municipii social-democraţi nu sunt de acord cu amendamentul făcut în Senat privind majorarea impozitelor de proprietăţi, iar aceştia urmează să vină cu propria lor propunere.
"Am înţeles că vor trimite şi o adresă oficială de la Asociaţia Municipiilor din România în ceea ce priveşte acest subiect. Această mărire pe proprietăţi care ajută bugetele locale a fost făcută acum trei luni, prin ordonanţă, prin modificările la Codul fiscal, unde era trecut foarte clar că se va aplica grila notarială. Primarii au venit şi au explicat că tehnic nu se poate face acest lucru. S-a venit cu acest amendament, cu mărire de până la 50%, dar coeficientul rămânând acelaşi. Cu alte cuvinte, era o descentralizare şi fiecare primar venea şi propunea dacă măreşte sau nu măreşte. Ele pot rămâne la fel. Cu grilă notarială lucrurile erau foarte clare, în funcţie de unde ai proprietatea. Nu putem compara municipiul Buzău cu municipiul Bucureşti. Acum se caută altă formulă care să fie aplicabilă şi corectă", a explicat atunci Ciolacu.
Citește și:
Românii, campioni la cumpărat mașini și case în 2022
Este acum momentul să-ți faci credit la bancă? Situația economică nu este deloc una fericită. Avem inflație ridicată, o datorie externă aproape de 50%, un ROBOR cum nu s-a mai văzut de 12 ani și toate acestea într-un context economic și geopolitic extrem de complicat. Războiul dus de Rusia în Ucraina, amenințările constante, sancțiunile care se întorc ca un bumerang economic, recesiunea din SUA, seceta în timp de tranziție la ”verde”, toate acestea și multe altele generează un context complicat în care cei mai afectați se anunță a fi tocmai cei mai săraci. Pătura care să absoarbă șocurile economice, respectiv cea mijlocie, s-a subțiat atât de tare în ultimii ani, încât lasă drum deschis către cei mai vulnerabili care vor fi crunt loviți, arată analizele economice din ultima perioadă. În plus, în fața unei astfel de situații, cei mai mulți caută stabilitatea. În România, stabilitatea este sinonimă cu o locuință personală. Românii au mai multe vorbe: ”Să ai un loc al tău” sau ”Să te pui la casa ta”, unde familia este echivalentul stabilității și este comparată cu locuința. Dar mai este acesta momentul pentru un credit la bancă, în condițiile anterior menționate?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News