Curtea de Apel Bucureşti a admis joi o cerere depusă de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) prin care se solicită suspendarea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Nicolae Ciucă.
"Respinge cererea de repunere pe rol ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială ca nefondate. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1.131/2018. Admite cererea în parte. Dispune suspendarea executării Decretului nr. 1.131/2018 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", se arată în decizia CAB.
Administraţia Prezidenţială poate face recurs, însă decizia este executorie
Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării. Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.
Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, şi anume articolul 32, alineatul 5, conform căruia "şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an".
Vezi şi: PSD, mesaj acid pentru primarii nemulțumiți
Alex Coita: Asta e partea mai interesantă. Nu neg că va fi o provocare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol