LOVITURĂ pentru Cioacă, condamnat pentru uciderea Elodiei! INSTANȚA a decis
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
La șase ani de când a fost condamnat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, Cristian Cioacă primește o nouă lovitură. 

Cristian Cioacă, încarcerat în prezent la Penitenciarul Colibași, a fost condamnat definitiv în 2014 la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea Elodiei Ghinescu. 

Cioacă a fost obligat, la șapte ani de la dispariția avocatei, și la plata unor daune morale în valoare de 250.000 de euro, familiei Elodiei. Acum, o nouă lovitură, tot legată de bani!

Asociația de Proprietari nr. 68 din Brașov, acolo unde au locuit Cioacă și Elodia l-a dat în judecată pe deținut pentru restanțele de la întreținere. Așa că, din luna decembrie a anului 2016, Cioacă s-a aflat în război cu Asociația de Proprietari. Pe 20 iulie 2020, Judecătoria Brașov a decis să admită cererea formulată de asociație.

Instanța îl obligă pe Cristian Cioacă la plata sumei de 17.962 lei!

„Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 17962,12 lei, compusă din: debit principal cheltuieli de întreţinere decembrie 2016 - ianuarie 2019 de 9192,59 lei, penalităţi de întârziere aferente aceleiaşi perioade în cuantum de 8452,82 lei şi 92,51 lei fond de reparaţii aferente aceleiaşi perioade. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1020 lei reprezentând taxă extras ONRC (20 lei) şi onorariu avocaţial (1000 lei). Respinge ca neîntemeiată cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI IULIU MANIU NR.68 în contradictoriu cu pârâtul SC OFERTE CHICAGO IMOBILIARE M.G.D. SRL. Executorie.”, arată instanța.

„Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată în data de 20.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se mai arată în soluția instanței.

1. -imagine fara descriere- (cristian-cioaca-instanta_36939200.png)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel