Lovitură pentru Arsenal, în Cupa Angliei. Toate rezultatele
Lovitură pentru Arsenal, deţinătoarea trofeului, care a fost eliminată de divizionara secundă Nottingham Forest.
Echipa de fotbal Arsenal, deţinătoarea Cupei Angliei, a fost eliminată de divizionara secundă Nottingham Forest, învingătoare cu 4-2 duminică, pe teren propriu, într-un meci din turul 3 al competiţiei.
Eric Lichaj (minutele 23 şi 44), Ben Brereton (64 penalty) şi Kieran Dowell (85 penalty) au înscris pentru Nottingham Forest, fostă câştigătoare a Ligii Campionilor (1979 şi 1980). Per Mertesacker (23) şi Danny Welbeck (79) au marcat pentru Arsenal, al cărei antrenor, Arsene Wenger, a menajat mulţi titulari, aşteptându-se probabil la o replică slabă din partea unei adversare aflate în dificultate în Championship (locul 14 din 24 de echipe). Alexis Sanchez şi Mesut Ozil sunt printre jucătorii care nu au fost folosiţi duminică de "tunari".
Divizionara secundă, pregătită de interimarul Gary Brazil, a rămas în inferioritate numerică în penultimul minut al timpului regulamentar, când Joe Worrall a văzut cartonaşul roşu.
Tot duminică, Tottenham a obţinut o calificare fără emoţii în şaisprezecimile de finală ale Cupei Angliei, învingând-o cu 3-0 acasă pe Wimbledon, formaţie de divizia a treia. Golurile au venit în repriza secundă, într-un interval de mai puţin de zece minute, şi au purtat semnătura lui Harry Kane (minutele 63 şi 65) şi Jan Vertonghen (71).
În aceeaşi zi, West Ham United a fost ţinută în şah în deplasare, 0-0, de altă echipă din al treilea eşalon, Shrewsbury.
Iată celelalte rezultate înregistrate în această fază a competiţiei:
vineri
Liverpool - Everton 2-1
Manchester United - Derby County (D2) 2-0
sâmbătă
Fleetwood (D3) - Leicester City 0-0
Watford - Bristol City (D2) 3-0
Bournemouth - Wigan (D3) 2-2
Coventry City (D4) - Stoke City 2-1
Bolton (D2) - Huddersfield 1-2
Exeter (D4) - West Bromwich Albion 0-2
Manchester City - Burnley 4-1
Wolverhampton (D2) - Swansea City 0-0
Newcastle - Luton (D4) 3-1
Fulham (D2) - Southampton 0-1
Norwich City (D2) - Chelsea 0-0
duminică
Newport County (D4) - Leeds United (D4) 2-1
Shrewsbury (D3) - West Ham United 0-0
Tottenham Hotspur - Wimbledon (D3) 3-0
Nottingham Forest (D2) - Arsenal 3-2
Luni se va disputa întâlnirea Brighton - Crystal Palace.
Meciurile încheiate la egalitate se vor rejuca pe terenul echipelor care au fost oaspete în aceste zile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News