Data publicării:
Televiziunea Alarab şi-a încetat brusc emisia după mai puţin de 24 de la lansare
Televiziunea Alarab, deţinută de bogatul prinţ saudit Al-Waleed bin Talal, şi-a încetat brusc emisia, luni, la mai puţin de 24 de ore după lansarea sa oficială, operată în Bahrain.
Niciun motiv nu a fost comunicat de această televiziune panarabă, dar un cotidian din Bahrain, reflectând politica guvernului local, a afirmat că Alarab „nu a respectat tradiţiile din ţările Golfului, precum imparţialitatea informaţiei şi respingerea a tot ceea ce este de natură să afecteze spiritul unităţii regionale”.
Primul invitat al buletinului de ştiri de la ora 16.00 (13.00 GMT), difuzat de această televiziune prin satelit care s-a lansat dumincă, a fost Khalil al-Marzouq, un opozant din Bahrain. El a criticat decizia anunţată cu o zi înainte de regatul Bahrainului de a anula cetăţenia pentru un număr de 72 de persoane, scrie Mediafax, care citează AFP.
Luni dimineaţă, Alarab continua să difuzeze materiale de promovare pentru programele sale, dar niciun buletin informativ nu a fost anunţat.
„Alarab răspunde nevoii de a avea un post independent şi imparţial”, afirmase, duminică, directorul său general, Jamal Khashoggi.
Citeşte şi: REGELE ABDULLAH AL ARABIEI SAUDITE A MURIT. Obama și Hollande i-au adus omagii
Lansarea Alarab a fost amânată de mai multe ori, după anunţarea acestui proiect în 2010 de către prinţul Al-Waleed bin Talal, un om de afaceri saudit cunoscut pentru stilul său direct, care s-a remarcat în special în finanţe, hoteluri şi mass-media. Prinţul Al-Waleed bin Talal este nepotul regelui Abdullah al Arabiei Saudite, decedat pe 23 ianuarie.
Alarab a intrat într-un segment de piaţă pe care există deja numeroase televiziuni arabe şi arabofone. Prima dintre cele care s-a lansat pe acest segment, Al-Jazeera, din Qatar, a început să aibă parte de o concurenţă puternică în 2003, odată cu lansarea postului cu capital saudit Al Arabiya, deţinut de grupul MBC, proprietate a şeicului Waleed bin Ibrahim, nepotul regelui saudit Fahd.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News