Românii care nu-şi plătesc amenzile în termen de 30 de zile şi care nu pot fi executaţi silit vor fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii, potrivit unui proiect de lege al Ministerului de Interne, scrie ziarulring.ro.
Citește și: Se prostitua cu copilul pe bancheta din spate a mașinii
Actul normativ simplifică procedura transformării amenzii neplătite în muncă în folosul comunităţii, reducându-se atât termenul de soluţionare a dosarelor, cât şi numărul dosarelor aflate pe rol. "În 2013, Poliţia Română a fost implicată în 37.190 de dosare ale contravenienţilor. Practica a evidenţiat şi existenţa unor numeroase situaţii în care, din cauza aspectelor birocratice, instituţiile implicate nu reuşesc să probeze pe bază de documente imposibilitatea executării silite până la termenele de judecată.
Citește și: Prostituția, o piață înfloritoare, bazată pe modelul economic capitalist
Potrivit datelor statistice existente, în peste 2.000 de dosare, instanţa de judecată a respins cererea de transformare pe motiv că nu a fost făcută dovada insolvabilităţii contravenientului", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Poliţiştii spun că prostituatele au cele mai multe amenzi neplătite. "Amenda este de minimum 500 de lei şi au strâns bibliorafturi din câte amenzi au. De când prostituţia a fost dezincriminată, nu le mai poţi da decât amenzi pentru acostarea de persoane pe stradă în vederea obţinerii de foloase necuvenite. Modificarea legislativă a Ministerului de Interne nu schimbă nimic pentru că, dacă ele nu vor să se ducă la muncă în folosul comunităţii, nu suportă nicio consecinţă. Trebuiau să dea închisoare contravenţională, că de aia fugea toată lumea", a declarat Alexandru Găitan, lider al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor Pro Lex, Secţia 24 Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Mircea Badea: De ce nimeni nu a intervenit în cazul crimei din Crângași
- Anamaria Prodan dă cărțile pe față, în direct, la TV: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr!”
- Kate Middleton, lăsată fără acest privilegiu de ziua sa. Motivul din spatele deciziei