Data publicării:

Lovitură dură pentru Abramovich. Rusul nu poate vinde Chelsea. Clubul, sancţionat prin consecinţă: Nu mai poate vinde bilete, închide magazinul oficial

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Chelsea Football Club
Facebook Chelsea Football Club

Clubul londonez Chelsea suferă ca urmare a sancţiunilor impuse de guvernul britanic miliardarului rus Roman Abramovich. Albaştrii nu mai pot vinde bilete la meciuri, sunt nevoiţi să închidă magazinul oficial, iar cheltuielile pe deplasări sunt limitate la 20.000 de lire. 

Alegeri prezidentiale 2024

Sancţiunile impuse de guvernul Marii Britanii lui Roman Abramovich lovesc şi în Chelsea Londra, câştigătoarea Ligii Campionilor în sezonul trecut. Astfel, o companie de telefonie mobilă a suspendat contractul de 40 milioane de lire prin care sponsoriza echipa, în timp ce Hyundai a anunţat că se gândeşte să facă acelaşi lucru. 

"În lumina ultimelor sancţiuni impuse de guvern lui Roman Abramovich, am cerut clubului Chelsea să suspendăm temporar sponsorizarea. Adăugăm aici şi eliminarea numelui nostru de pe tricourile de joc dar şi de pe panourile din jurul stadionului", a transmis firma de telefonie mobilă Three, conform Daily Mail

Chelsea, oprită de la vânzarea de bilete şi limită la deplasări 

 

Pentru deplasări, clubul londonez mai poate cheltui doar câte 20.000 lire, însă oficialii spun că Trezoreria britanică a impus limita fără să consulte clubul şi "fără să ştie cât costă să joci în deplasare". 

Limita ridică semne de îngrijorare serioase privind deplasarea din Liga Campionilor pentru meciul cu Lille, în Franţa, miercurea viitoare. Cu toate astea, sursa citată menţionează că Chelsea ar fi plătit deja în avans toate călătoriile din acest an. .

Pentru meciurile de acasă, limita a fost impusă la 500.000 de lire, dar aici costurile includ serviciile pentru stewarzi, securitate şi catering. 

Chelsea a anunţat că va începe "discuţii cu Guvernul privind licenţa fotbalistică". 

Conform sancţiunilor, clubul nu va mai putea vinde bilete, astfel că doar posesorii de abonamente vor putea participa la meciurile clubului lui Abramovich. Această sancţiune va costa clubul peste 600.000 lire pe meci, având în vedere că un bilet costă minimum 47 de lire, iar Stamford Bridge are 12.834 de locuri fără abonament. 

Cea mai dură sancţiune - Abramovich nu poate vinde clubul 

 

Roman Abramovich a primit interdicţie la afaceri pe tărâm britanic, ceea ce înseamnă că magnatul rus nu mai poate vinde clubul momentan, aşa cum îşi dorea. În fapt, acesta poate să vândă clubul, dar banii pe care i-ar încasa ar fi îngheţaţi până la ridicarea sancţiunilor, mai transmite sursa citată. 

Clubul Chelsea Londra va putea juca în continuare în Premier League, pentru că are statut de "bun cu importanţă culturală", dar Roman Abramovich nu mai poate încasa niciun ban de pe urma acestor meciuri. În plus, Chelsea nu va putea nici să transfere noi jucători, dar nici să prelungească contractele care expiră în vară. 

Conform Secretarului de Stat pentru Cultură din Marea Britanie, Nadine Dorries, scopul acestor sancţiuni a fost ca Abramovich "să nu mai poată beneficia de proprietatea sa".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel