Data publicării:
Lovitură a DNA în fieful lui Iohannis, a doua zi după alegeri
Trei lideri PDL dintr-un județ în care Klaus Iohannis a obținut unul dintre cele mai mari scoruri au fost audiați la DNA a doua zi după alegeri.
Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, deputatul Alin Popoviciu, vicepreşedintele PDL la nivel naţional, şi deputatul Cornel Sămărtinean, preşedinte PDL Timişoara au fost audiați luni în dosarul închirierii spațiilor din Aeroportul Internațional "Traian Vuia", conform pressalert.ro.
Fostul director al aeroportului, deputatul de acum Sămărtinean, şi fostul director comercial, Marius Mezin, sunt acuzaţi de abuz în serviciu, iar Popoviciu şi Ostaficiuc de instigare la abuz în serviciu. Licitaţia a fost trucată, pentru cele trei spaţii participând aceleaşi firme, iar preţul de la care a început licitaţia a fost micşorat considerabil, spune DNA. De asemenea, tot din banii aeroportului, cel mai mare dintre spaţii a fost amenajat tot pe banii instituţiei, deşi aceasta era obligaţia chiriaşului, acuză procurorii.
Moise Guran o îndeamnă pe Monica Macovei să îl voteze pe Klaus Iohannis în turul 2 doar dacă o să fie ca Traian Băsescu
Conform presei locale, şeful PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, s-a lăsat aşteptat, timp de câteva minute, de avocatul său. După ce liderul democrat-liberal a stat în frig sperând că vor ajunge şi ceilalţi doi colegi ai săi de doar să intre la DNA, a plecar doar cu avocatul. În stilul deja consacrat, Alin Popoviciu a încercat să ascundă sosirea la DNA, intrând cu maşina în subsolul clădirii. "Nu mă ascund, dar asta e. Am cartelă de acces. Ne-au chemat pentru dosar", a susţinut Popoviciu. Avocatul lui Cornel Sămărtinean a intrat singur în clădire. Apărătorii celor trei susţin că au fost chemaţi la DNA în legătură cu expertiza solicitată pentru stabilirea prejudiciului în acest dosar de corupţie.
Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a câștigat detașat în Timiș: Klaus Iohannis - 42.03%; Victor Ponta - 29.66%; Monica Macovei - 6.19%; Elena Udrea - 5.95%; Călin Popescu Tăriceanu - 5.20%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News