Data publicării:
LOVITURĂ DE PALAT. ”Banul, ochiul dracului”, EXCLUDERI din PMP: Cârdășie totală
Liderul PMP Radu Cristescu vorbește deschis despre ce se întâmplă în PMP. Cu ochii spre marile partide, presa a pierdut tulburările din partidul lui Traian Băsescu.
”Am avut Consiliu Executiv Național. Am stabilit niște strategii, s-au luat și măsuri disciplinare împotriva a doi consilieri locali de la Sectorul 6, care, din prea multă dragoste pentru PSD, au crezut că pot face o mică lovitură de palat acolo și au schimbat niște alegeri ei între ei. E interesantă configurația în Sectorul 6. Avem un viceprimar care a venit de la UNPR și și-a atras consilierii PMP, pentru că banul e ochiul dracului și votau ai noștri cum le cerea viceprimarul. A fost într-adevăr un proces de fuziune prin absorbție PMP - UNPR, dar au mai scăpat și cu sita, cred că era găurită acolo când au scăpat pe viceprimarul de la 6, care este într-o cârdășie totală cu Mutu, acolo e o familie mare. Depinde ce vrea Mutu să voteze consilierii.” a spus Radu Cristescu, la DCNews.
”Cei doi consilieri locali au fost excluși din partid, îi vom înlocui cu alți doi consilieri” a mai spus liderul PMP.
Probleme și la Timișoara. ”Eram cu Grindeanu când era președinte al CJ”
Radu Cristescu a mai dezvăluit că ”nu votăm hoțiile și șmecheriile”. ”Chiar la Timișoara vom intra în opoziție cu PSD la CJ. Până acum am fost în cooperare, era Grindeanu președinte de CJ. Acum au fost alegeri în PMP cu un cântec patriotic mai puternic. Vicepreședinta CJ și-a dat demisia” a subliniat acesta.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News