"Faimoasa peşteră a liliecilor nu era, de fapt, nicio peşteră. Îmi amintesc că, atunci, împreună cu doamna Graţiela Gavrilescu am reuşit să relocăm acea peşteră. Eu, când m-am dus pe şantier, am cerut constructorului să mă ducă să văd peştera, să căutăm liliecii. Era o grotă de dimensiuni infime, iar aia a ţinut doi ani de zile în loc un proiect. Ca să relocăm, au fost discuţii, au tăbărât toţi că "domnule, ce face!".
"Nu a existat nimic, nu s-a găsit niciun liliac"
Eu sunt un protector al mediului, am animale, sunt iubitor de animale, am câini. Nu aș face rău niciunui animal niciodata, dar nici nu pot, acum, să accept că nişte şmecheri, care iau o grămadă de bani şi au o forţă de lobby foarte mare în diferite părţi, să vină să blocheze un proiect. S-a relocat. Acum se circulă pe Lotul 4. În 2019, s-a deschis. (...) S-a relocat cu comisii, cu ordine de ministru. Nu s-a găsit niciun liliac niciodată. Nu pot să înțeleg lucrul ăsta prin care facem o întreagă tevatură pe o chestie mică, când este o problemă infimă. Ce peşteră? Nu a existat nimic, nu s-a găsit niciun liliac", a spus Răzvan Cuc, la DCNews TV.
Lotul 4 are o lungime de 22,1 kilometri, iar valoarea contractului este ridică la 419,39 milioane lei, fără TVA. Contractul a fost finanţat cu 356,48 milioane lei din Fonduri de Coeziune, adică 85% din suma totală. Diferenţa de 62,9 milioane lei, adică 15%, a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.
De curând, Adi Croitoru, președinta Agenției Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), a vorbit, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre situația bizară în care o autostradă a fost oprită din construcție, pentru a proteja confortul unei insecte.
Există și era deranjat. Ni s-a tras tot de la noi din casă, nu a avut nimeni nimic cu noi. Noi singuri ne-am reclamat pe la Bruxelles că autostrada aceasta va avea impact asupra unei specii din formularul standard. Și, ca atare, dacă noi ne reclamăm singuri, domnule Chirieac, ce să spun? De ce ne reclamăm, n-aș ști să vă spun. Dar, ca urmare a scriitorilor care au trimis către Bruxelles nenorocirea și dezastrul cu gândacul croitor, Bruxelles-ul, respectiv Comisia Europeană, a spus STOP: România demonstrează că autostrada aceasta, care a fost începutul luptei noastre, Pitești - Sibiu, care trece prin nouă arii protejate, nu impactează”, a explicat președinta ANANP, în interviul de la DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro