Loteriei bonurilor fiscale. Modificare majoră
Schimbare importantă legată de premiile oferite prin Loteria bonurilor fiscale.
Organizarea Loteriei bonurilor fiscale ar putea fi modificată urmând să fie acordate mai multe premii celor care deţin bonuri fiscale cu valori mici, de până la 100 de lei, potrivit unui proiect de lege aflat în curs de avizare.
"Proiectul de act normativ propune modificarea mecanismului de selectare a câştigătorilor, astfel încât, să fie asigurată acordarea unui număr mai mare de premii (din cele maximum 100 care se pot atribui în prezent potrivit legii) deţinătorilor de bonuri fiscale cu valori mici, de până la 100 de lei, proporţional cu ponderea pe care aceste bonuri o au în totalul bonurilor emise de operatorii economici din România", potrivit iniţiatorilor proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.
Raportul asupra îndeplinirii prevederilor Programului de guvernare în primul trimestru al acestui an precizează că acest proiect de lege este în curs de avizare.
100 de premii, acum
Loteria bonurilor fiscale se organizează lunar şi constă în extragerea aleatorie de numere, astfel: un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.
Fondul de premiere pentru fiecare extragere lunară este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News