LOTERIA VIZELOR SUA 2016. "Înregistrările în programul DV-2016 trebuie transmise electronic la www.dvlottery.state.gov de la amiază, ora de vară a coastei de est (EDT) (GMT-4), a zilei de miercuri, 1 octombrie 2014, la amiază, ora de iarnă a coastei de est (EST) (GMT-5), a zilei de luni, 3 noiembrie 2014. Nu aşteptaţi până în ultima săptămână a perioadei de înregistrare pentru a participa, deoarece cererea mare poate conduce la întârzieri ale accesului la pagina de internet. Nu vor fi acceptate înregistrări întârziate sau pe hârtie. Legea permite numai o singură înregistrare de către sau pentru fiecare persoană transmisă în perioada de înregistrare. Departamentul de Stat foloseşte o tehnologie sofisticată pentru a detecta înregistrările multiple. Solicitanţii principali cu mai mult de o înregistrare vor fi descalificaţi", potrivit romaniatv.ro.
Care sunt criteriile de calificare
O primă condiție pentru calificare este ca aplicantul să se fi născut într-o ţară care participă la program. În caz contrar, cel care dorește să se califice mai are la dispoziție alte două mijloace:
"- Soţul/Soţia s-a născut într-o ţară ai cărei nativi participă? Dacă da, puteţi face apel la ţara în care s-a născut soţul/soţia, cu condiţia ca atât dvs. cât şi soţul/soţia să fiţi menţionaţi pe cererea de participare selecţionată, să primiţi vize DV, şi să intraţi simultan în Statele Unite.
- Dvs. v-aţi născut într-o ţară ai căror nativi nu se califică, dar în care niciunul din părinţii dvs. nu este născut sau nu a locuit legal la data la care v-aţi născut? Dacă da, puteţi face apel la ţara în care s-a născut unul din părinţii dvs., dacă este o ţară ai căror nativi se califică pentru programul DV-2016", se precizează în instrucțiunile în limba română pentru programul Diversity VISA 2016 (DV-2016).
Un alt criteriu pentru a te califica este cel educațional, solicitantul să fie absolvent de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau doi ani de experienţă în muncă în ultimii cinci ani într-o ocupaţie care presupune cel puţin doi ani de pregătire profesională sau experienţă pentru a profesa. Pentru a determina calificarea pe baza experienţei în muncă se va folosi baza de date O*Net Online a Departamentului Muncii al S.U.A.
Instrucţiuni detaliate ale programului se găsesc pe pagina de internet a Ambasadei Statelor Unite Diversity Visas la http://romania.usembassy.gov/vize/diversity.html, precum şi pe pagina de internet a Departamentului de Stat la http://travel.state.gov/content/visas/english/immigrate/diversity-visa/instructions.html.
Solicitările care se califică vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer. Toţi participanţii la program pot să verifice statutul solicitării lor pe pagina de internet E-DV la www.dvlottery.state.gov la secţiunea Entrant Status Check, pe baza numărului de confirmare, începând cu data de 5 mai 2015. Aceasta va fi singura modalitate prin care câştigătorii din cadrul programului de loterie vor fi înştiinţaţi despre selecţionarea lor în programul DV-2016.
Un model de formular poate fi accesat pe: http://usdvlotteryportal.com/apply-now-2/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor