Data publicării:

Loteria Română, câştiguri de 150 de milioane de euro

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Loteria Română
Loteria Română

Loteria Română a acordat în primele opt luni ale acestui an 4,56 milioane de câştiguri în valoare totală de aproximativ 150 de milioane de euro, potrivit unui comunica t. 

În luna august a acestui an, Loteria Română a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează 524.298 de câştiguri în valoare totală de peste 99,76 milioane de lei (peste 21,51 milioane de euro). Astfel, la jocul 6/49 s-au înregistrat 62.781 de câştiguri, în valoare totală de aproximativ 3,5 milioane de lei (peste 754.000 de euro).

La Noroc s-au înregistrat 713 câştiguri, în valoare totală de peste 451.400 de lei (peste 97.300 de euro). Totodată, la Joker s-au înregistrat 78.559 de câştiguri, în valoare totală de peste 22,67 milioane lei (peste 4,89 milioane de euro). În ceea ce priveşte jocul Noroc Plus, au fost 13.048 de câştiguri în valoare totală de peste 667.000 de lei (peste 143.800 de euro), iar, la 5/40, au fost 598 de câştiguri, în valoare totală de aproximativ 418.000 de lei (peste 90.100 de euro). La Super Noroc s-au înregistrat 5.099 câştiguri, în valoare totală de peste 92.600 de lei (aproximativ 20.000 de euro).

În plus, la Pronosport s-au înregistrat 38 de câştiguri, în valoare totala de peste 10.000 lei (peste 2.100 de euro), iar, la jocul Prono_S s-au înregistrat 68 de câştiguri, în valoare totală de peste 18.800 de lei (peste 4.000 de euro). La jocul Videoloterie. s-au înregistrat 363.394 de câştiguri, în valoare totală de aproximativ 72 de milioane de lei (peste 15,5 milioane de euro). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel