UPDATE: Bonurile fiscale emise în data de 7 decembrie 2016, cu o valoare de 706 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.
La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 decembrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 22 ianuarie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
Extragerea de duminică va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 16:00. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. 'Loteria Română' (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”