Data publicării:
Loredana Groza, despre operațiile estetice: Nu am niciuna! M-am născut așa, n-am avut nevoie să vin cu jențile luate din oraș
Loredana Groza le-a dat peste nas cârcotașilor. Declarații uluitoare despre operațiile estetice.
La 51 de ani, Loredana Groza este una dintre cele mai iubite artiste din România, iar în ultimii ani a fost des criticată și acuzată că ar fi apelat la operațiile estetice, însă de-a lungul timpului, a negat aceste informații.
Într-un interviu pentru Antena Stars, vedeta a vorbit din nou despre operațiile estetice și le-a dat peste nas invidioșilor.
Chiar dacă și de această dată a negat că și-ar fi făcut operații estetice, jurata de la X Factor a mărturisit că nu este împotriva intervențiilor de ordin estetic și chiar le apreciază pe cele care își doresc să arate impecabil indiferent de vârsta pe care o au.
"Nicio operație estetică"
"Nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și au curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale.
Ținând dietă, făcând sport, având grijă de corpul tău, de fața ta. Sunt tratamente, sunt chestii total neinvazive care te ajută să fii wow. Și am avut de la natură noroc că m-am născut cu dotările de riguare și n-am avut nevoie să completez, să vin cu jențile luate din oraș", a declarat Loredana Groza, în exclusivitate pentru Antena Stars.
Loredana Groza, replică pentru cei ce au criticat-o după lansarea piesei cu cei 10 regi ai manelelor
Loredana Groza s-a lansat serios în industria manelelor și rupe topurile muzicale. După ce a fost aspru criticată pentru prima piesă, alături de Florin Salam și alți maneliști celebri, vedeta a lansat și a doua piesă, cu o mare parte din maneliștii din prima piesă.
Nici de această dată artista nu a trecut neobservată și neatacată de fani, care se arată tot mai dezamăgiți de ea.
Artista a mărturisit că nu se lasă afectată de vorbele urâte pe care le primește, ci din contră. Loredana susține că îi place să se reinventeze și pentru ea, orice nou proiect, este un pas înainte.
"Muzica este iubire! Muzica este #Fericire! Muzica este un limbaj universal, trece dincolo de limba, culoarea pielii, conturi in banca... de fiecare data am cantat cu placere orice gen muzical. Am fost primul artist din Romania care a facut crossover cu hip hop, muzica lautareasca, folclor, gypsy music, electro, trap... reusind sa scot din underground, in atentia marelui public, artisti si stiluri muzicale diferite. De fiecare data ma implic total, cu pasiune, in orice proiect. Le multumesc fanilor mei si tuturor pentru ca m-au facut sa ma simt ca o regina", a scris Loredana Groza pe rețelele de socializare, potrivit Spectacola.ro
"Oamenii încearcă să te atragă în turmă"
"Oamenii încearcă să te atragă în turmă şi dacă cumva vrei să scoţi capul sau vrei să fii altfel, eşti întotdeauna criticat, pus la zid. Nu am de ce să răspund, nici la critici şi nici la laude, pentru că trebuie să fii întotdeauna zen. Munca înnobilează omul, deci nu am avut timp să am nicio apăsare. Resurse găsesc în dragoste, în muzică, în orice lucru care îmi place, care mă inspiră şi care îmi aduce lumină.
Întotdeauna mă reinventez şi e o continuă căutare, o continuă transformare. Fiecare proiect, fiecare cântec pe care îl fac e un nou început. Întotdeauna încerc să găsesc sunete noi, idei noi, poveşti, imagini, look-uri. Este cred un mesaj foarte pozitiv, despre puterea de a iubi, de a te dărui, de a te dedica în general pentru orice îţi place în viaţă. Şi cu trupul şi cu sufletul, a declarat Loredana Groza, potrivit observatornews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News