Data publicării:

Lora: Mama a murit cu mine și fratele meu de mână, acasă. S-a transformat tot

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Lora / captură podcast Cătălin Măruță
Lora / captură podcast Cătălin Măruță

Lora este una dintre cele mai iubite și cunoscute cântărețe din România, puțini știu însă prin ce drame a trecut în viața personală.  

Alegeri prezidentiale 2024

Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, Lora a făcut mărturisiri și despre cariera sa, dar și despre familie. Artista și-a pierdut tatăl când avea doar patru ani. Și pe mama ei a pierdut-o în 2020, în luna ianuarie. „Mama a murit cu mine și cu fratele meu de mână, acasă la noi”, a declarat Lora cu lacrimi în ochi.

„Am atins un prag al durerii atât de mare încât pur și simplu mi s-a transformat tot, minte, spirit, felul în care vorbesc, cum mă exprim, nu mai am grețuri, să zic așa, să vorbesc despre orice subiect dificil”, a spus cântăreața. „Mama a fost o ființă hipersensibilă. După ce a murit tata, nu și-a mai refăcut viața. L-a iubit foarte mult. Tata a fost medic, chirurg specialist urolog, genul care a intrat cu 10, a terminat cu 10. S-au cunoscut în campus, mama era studentă la Farmacie, amândoi studenți la Iași. Pe lângă faptul că erau inteligenți, erau și frumoși, și talentați, amândoi au avut activități artistice, dar mai mult în vremea liceului”, a spus Lora.

„În momentul în care s-a dus, i-am citit o ultimă rugăciune pentru trecerea pe lumea cealaltă. Livingul era un salon cu saltele anti escare, i-am luat și pat special din acela de spital”, a povestit Lora, cu lacrimi în ochi, la podcastul lui Cătălin Măruță.

Lora, despre moartea mamei sale: M-a pregătit din timp pentru plecarea ei

În luna februarie, la un an de la moartea mamei sale, Lora a rememorat mai multe momente emoționante petrecute alături de cea care i-a dat viață și a vorbit despre relația specială pe care o aveau.

„Îmi lipsesc mesajele ei după fiecare apariție a mea, îmi lipsesc inimioarele pe care mi le trimitea mereu pe Instagram, îmi lipsesc discuțiile cu ea, râsul, sfaturile. Avea un al șaselea simț de speriat, citea omul dintr-o privire, nu s-a înșelat niciodată, dar nu a insistat când a văzut că-mi doresc un lucru, deși știa că nu e om potrivit. M-a lăsat să-mi trăiesc greșelile. Nu am să uit niciodată când ținea prima mea cremă în mână, cremă făcută cu ajutorul ei și inspirată de ea. Am ales nuanța roz, care simbolizează lupta împotriva cancerului la sân, și sfera, pentru a reprezenta sânul, și i-am dedicat-o. Nu am să uit cum plângea de fericire și cât de mândră a fost când a văzut că nu au fost doar vorbe, eu chiar am făcut ceea ce am promis", spunea Lora pentru viva.ro. „Cred că a fost momentul când ea a primit confirmarea că eu sunt o femeie puternică și că voi fi bine, indiferent ce se va întâmpla. M-a pregătit din timp pentru plecarea ei și mi-am dat seama târziu. Găsesc prin agende tot felul de mesaje de la ea, scrise de mână, cu sfaturi. Cumva, pentru mine nu a plecat, e tot acolo, încă mă sfătuiesc cu ea, vorbesc cu ea, o simt”, adăugase artista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel