Data publicării:
Long-COVID. Cum știi dacă suferi de această afecțiune și cât de repede debutează simptomele
Cătălina Trifan, medic primar Medicina Interna și Șef secție Medicină Internă, SANADOR, a vorbit despre long-COVID și simptomele care apar după boală.
Întrebată despre problemele de coagulare a sângelui și dacă pacienții care au montat stent sau o patologie cardio-vasculară, deci comorbidități, ar trebui să ia măsuri de protecție sau anticoagulante după COVID-19, Cătălina Trifan a spus că: "pacienții care sunt la risc de a dezvolta tromboze, prin statusul lor cardiac, prin afecțiunile existente, obligatoriu în această afecțiune vor lua tratament anticoagulant, pentru că se va adăuga la statusul lor această hipercoagulabilitate indusă de boală.
Chiar dacă nu au simptome, este mult mai bine să prevenim decât să tratăm, iar hipercoagulabilitatea cu trombozele care au fost declarate și verificate de foarte mulți medici cardiologi sunt un argument pentru tratamentul cu anticoagulant la toți cei care sunt la risc de a dezvolta tromboză".
Care ar fi intervalul maxim la care pot apărea afecțiunile long-COVID
"Sunt pacienți care la 6 luni de la debutul bolii nu sunt bine. Acest lucru nu poate fi anticipat, nu se poate prezice chestia asta. Există afectări cardiace precum miocardita, care trebuie urmărită prin RMN și care trebuie făcută prin evaluare cardiologică și care poate să apară la formele ușoare sau medii ale bolii.
Dacă în primele trei luni de la debutul bolii nu are niciun simptom din cele enumerate, se poate consideră că a avut o formă ușoară sau moderată care nu a ajuns la long-COVID și care a fost pur și simplu o chestie de care a scăpat", a mai spus Cătălina Trifan pentru DC Medical.
Ce este BRAIN FOG, simptomul long-COVID. Simptomele long-COVID pe care trebuie să le iei în seamă
"Long-COVID a fost predefinit ca persistența simptomelor induse de infecția cu SARS-CoV-2, la mai mult de trei săptămâni de la debutul și de la testul pozitiv.
Există o afectare foarte importantă a faptului că există pacienți care au făcut o formă ușoară sau moderată de COVID-19, la care, în general, evoluția bolii este de două săptămâni, dar după ce s-au recuperat după această infecție, după ce s-au negativat la testul PCR, au persistat simptomele mult peste două săptămâni.
Într-un studiu publicat în British Medical Journal, s-a constat că aproximativ 10% dintre pacienții care au avut forme ușoare de boală sau forme medii de COVID, nu s-au recuperat la mai mult de trei săptămâni după debutul bolii.
Acest lucru a fost definit ca sindromul long-COVID", a mai declarat dr. Cătălina Trifan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News