Data actualizării:
Data publicării:

Londra, indignată: Nu ne-am ploconit în fața lui Merkel

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Șeful diplomației britanice neagă ferm că premierul David Cameron a renunțat la plafonarea numărului de imigranți din Marea Britanie ca urmare a intervenției cancelarului german Angela Merkel.

Philip Hammond, ministrul de Externe eurosceptic al Marii Britanii, a admis că David Cameron s-a consultat cu alte state membre UE înainte de a livra mult așteptatul discurs despre imigrație, în care a creionat câteva propuneri de a-i lipsi pe imigranți de anumite beneficii.

El a respins informațiile potrivit cărora Cameron a făcut un pas în spate și a renunțat la restricții mult mai dure împotriva imigranților după ce Merkel i-a cerut asta premierului britanic.

David Cameron șantajează UE: ce planuri are pentru imigranți

”Nu cred că este corect. Ce este corect este că noi am căutat să lucrăm cu partenerii noștri din UE în ideea de a găsi cea mai bună formulă pentru a reduce numărul imigranților care vin din UE în Marea Britanie”, a spus Hammond pentru BBC Radio 4, potrivit The Guardian.

Hammond a recunoscut că unele dintre măsurile pe care conservatorii s-au angajat că le iau dacă vor câștiga alegerile din mai necesită schimbarea tratatelor UE, modificare care ar avea nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre.

Surse citate de revista Der Spiegel spuneau la 2 noiembrie că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, va înceta să mai facă eforturi pentru păstrarea Marii Britanii în Uniunea Europeană dacă premierul David Cameron nu renunță la planurile sale de limitare a liberei circulații în spațiul Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel