Londra a trimis Bruxellesului documente tehnice în legătură cu propunerile privind acordul asupra Brexit-ului
Marea Britanie a trimis Uniunii Europene documentele tehnice cu schimbările pe care şi le-ar dori la acordul cu blocul comunitar privind Brexit-ul şi va înainta propunerile oficiale când vor fi gata, a anunţat joi guvernul de la Londra, informaţia fiind confirmată şi de o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, relatează Reuters şi AFP.
"Am trimis în scris o serie de documente tehnice confidenţiale care reflectă ideile pe care Regatul Unit le-a înaintat", a spus un purtător de cuvânt al guvernului britanic.
"Vom înainta soluţii scrise oficiale când vom fi pregătiţi, nu în conformitate cu un termen limită artificial, şi când UE va spune clar că se va angaja constructiv în privinţa lor ca o înlocuire a 'backstop-ului", plasa de siguranţă asupra graniţei cu Irlanda, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Miercuri, într-o vizită diplomatică la Paris, premierul finlandez Antti Rinne, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a spus că "orice propunere" a Marii Britanii trebuie "prezentată foarte curând, dacă va fi nevoie să fie discutată". "Totuşi, trebuie să ne pregătim de asemenea pentru un Brexit fără acord", a adăugat el la finalul unei întrevederi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
Joi, Rinne a avertizat Londra că are ca termen sfârşitul lunii septembrie pentru a înainta o propunere de acord scris care să ducă la evitarea unui Brexit fără acord.
Comisia Europeană a confirmat joi primirea documentelor tehnice din partea Londrei. "Am primit documente din partea Marii Britanii şi, pe această bază, vom avea discuţii tehnice astăzi şi mâine asupra unor aspecte privind vama, bunurile manufacturate şi regulile sanitare şi fitosanitare", a spus purtătoarea de cuvânt a CE, Mina Andreeva.
Ea a adăugat că negociatorii UE şi Marii Britanii, Michel Barnier şi Stephen Barclay, vor discuta de asemenea despre Brexit la Bruxelles vineri.
În acelaşi timp, ea a precizat că Bruxellesul nu are un termen limită ferm în privinţa datei când Marea Britanie ar trebui să facă o propunere oficială pentru a debloca discuţiile despre Brexit, dar că ar trebui prezentată până la summitul 'crucial' al UE de la 17-18 octombrie.
Liderii celor 28 de state membre UE se vor reuni la 17 şi 18 octombrie la Bruxelles, mai exact cu mai puţin de două săptămâni până la data prevăzută pentru ieşirea Londrei din blocul comunitar, la 31 octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News