Data publicării:
Logodnica lui Jeff Bezos, Lauren Sanchez, povestește despre modul în care a avut loc cererea în căsătorie: Când am văzut inelul, am leșinat puțin
Magnatul tehnologic Jeff Bezos și Lauren Sanchez și-au anunțat logodna acum câteva luni, dar au decis abia acum să împărtășească în detaliu acest moment special din viața lor.
Sanchez, o jurnalistă de televiziune care a devenit ulterior pilot de elicopter, a relatat detaliile acestui eveniment într-un articol publicat luni în Vogue, conform Insider.
Conform articolului, Bezos a făcut propunerea la începutul acestui an, ascunzând inelul sub perna lui Sanchez după o cină privată între cei doi.
„Când a deschis cutia și am văzut inelul, cred că am leșinat puțin", a declarat ea pentru Vogue.
În luna mai a apărut vestea că Bezos și Sanchez s-au logodit. Relația celor doi a devenit publică în ianuarie 2019, când The National Enquirer a publicat mesaje pe care și le trimiteau cei doi, la scurt timp după ce Bezos și fosta soție MacKenzie Scott au anunțat că divorțează.
Bezos și Sanchez au lucrat împreună în ultimii ani.
Sanchez este vicepreședinte al Bezos Earth Fund, asociația de 10 miliarde de dolari al logodnicului ei pentru combaterea schimbărilor climatice, iar compania ei de producție aeriană filmează materialele promoționale pentru compania aerospațială a lui Bezos, Blue Origin. De asemenea, ea intenționează să conducă o misiune exclusiv feminină cu Blue Origin anul viitor.
În această vară, cuplul a petrecut mult timp călătorind la bordul noului iaht de 500 de milioane de dolari al lui Bezos.
Sanchez a declarat că abia așteaptă să fie doamna Bezos, însă nu a spus când va avea loc nunta.
Lauren Sanchez: „Încă ne gândim la nuntă.
Reporter: Va fi mare? Va fi în străinătate?
Lauren Sanchez: Nu știm încă. Suntem logodiți doar de cinci luni!”
Jeffrey Preston "Jeff" Bezos este un antreprenor american, care a jucat un rol esențial în comerțul electronic, fondator și CEO al companiei Amazon.com, Inc., o companie de vânzare cu amănuntul pe baza comenzilor prin Internet. Sub conducerea sa, Amazon.com a devenit cea mai mare companie cu vânzări on-line.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News