Locuitorii de pe Valea Dâmboviței vor beneficia din nou de Centrul de Sănătate de la Voinești
Pe 15 martie se redeschide Centrul de Sănătate Voinești, compartiment al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, anunță președintele PSD al CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Astfel, oamenii din #Bărbulețu, #Cândești, #Dragomirești, #MaluCuFlori, #Mănești, #Pietrari, #Pucheni, #RâuAlb, #Tătărani, #VăleniDâmbovița și #Voinești nu vor mai fi obligați să se deplaseze până în Târgoviște pentru diferite analize sau tratament.
Astăzi, alături de primarii din zonă, colegii din Consiliul Județean și conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște am vizitat Centrul și vă pot spune că, la Voinești, vor funcționa:
- Secție Medicină Internă;
- Laborator de Radiologie și Imagistică;
- Cabinet Ambulatoriu – Medicină Internă.
Compartimentul Medicină Internă Voinești va avea 6 saloane cu 15 paturi, sală de tratament, iar dintre dotări amintesc aici:
- ecograf;
- aparat EKG;
- aparat monitorizare tensiune arterială;
- pulsoximetre.
Personalul care se va ocupa de sănătatea locuitorilor de pe #ValeaDâmboviței este compus din doi medici, unul angajat și un colaborator, 6 asistente și 5 infirmiere.
Și nu ne oprim aici! Acum se lucrează la reabilitarea, modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgoviște.
Investiția se ridică aici la 8.113.657 lei. Săptămâna viitoare vom semna contractul de lucrări pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul SJUT. Proiectul are valoarea de 16.873.664,16 lei. Suntem în faza de achiziție a lucrărilor pentru extinderea Secția de Cardiologie, dar și pentru dotarea acesteia cu un aparat angiograf – 2.000.000 de euro.
Sănătatea dumbovițenilor este prioritară", precizează Corneliu Ștefan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News