Locuințe sociale în imobile de lux. "Hotărârile lui nenea Videanu"
Douăzeci de familii și-au cumpărat apartamente într-un complex ce avea să fie de lux. Proiectul nu era finalizat. Le-au fost promise grădinițe, piscină și alte condiții. Li s-au adus, în schimb, vecini care le vandalizează mașinile, îi amenință, care i-au lăsat în beznă, fără apă, fără nicio utilitate. Sorin Oprescu a subliniat: "Hotărările lui nenea Videanu, unde scrie clar că sunt locuinţe sociale".
Pe vremea primarului general Adriean Videanu au fost cumpărate 143 de apartamente într-un complex rezidențial de lux, care tocmai fusese construit. 103 apartamente au fost cumpărate la preţul de 11,7 milioane de euro într-unul dintre blocuri şi alte 40 pentru suma de 6,8 milioane de euro în celălalt imobil. Apartamentele din complexul construit de patronii Phoenicia Grand Hotel au fost cumpărate pentru a fi locuințe sociale- pentru oameni săraci, pentru oameni evacuați, cu mulți copii. Vorbim de oameni extrem de săraci, care aveau nevoie de un acoperiș deasupra capului. Pe lângă faptul că le-au fost cumpărate apartamente de 200.000 de euro din banii statului, le-au mai fost cumpărate și locuri de parcare: 75 de locuri de parcare a 10.700 de euro bucata şi 33 de boxe pentru care Adriean Videanu a plătit câte 5.000 de euro, scrie romanialibera.ro.
Chiriaşii municipalităţii au lăsat întregul complex fără curent electric, fără apă potabilă şi în munţi de gunoaie. În plus, apartamentele celor douăzeci de oameni, care au dat peste o sută de mii de euro pe locuință, le-au fost sparte şi maşinile vandalizate. După ce au depus mai mult plângeri, inclusiv la Guvernul României, Primăria Capitalei a decis să le cumpere apartamentele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News