Data actualizării:
Data publicării:

Locuinţe ANL. Câd vor fi date în folosință

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Noile locuinţe ANL din municipiul Suceava vor fi date în folosinţă în luna noiembrie, după ce Comisia Socială din cadrul primăriei a aprobat lista de priorităţi pentru repartizarea acestora, a anunţat viceprimarul Marian Andronache.

Potrivit lui Marian Andronache, lista cuprinde doar 89 dintre cele peste 500 de persoane care au depus solicitări pentru o locuinţă ANL, respectiv acele persoane care şi-au reactualizat dosarele conform legislaţiei în vigoare.

Viceprimarul a precizat că municipalitatea dispune de 97 de locuinţe ANL, dintre care 80 în blocurile nou construite în zona Metro, iar 17 au devenit vacante în Burdujeni.

Andronache a spus că, în următoarea şedinţă a deliberativului local, această listă de priorităţi va fi supusă aprobării de către consilieri, iar locuinţele vor putea fi puse la dispoziţia beneficiarilor din luna noiembrie a acestui an.

Mă interesează problemele tinerilor şi sunt bucuros că am reuşit să avem o listă de 89 de persoane din cele peste 500 care au depus solicitări pentru locuinţe ANL, persoane care şi-au reactualizat dosarele conform legii. (...) Ţinând cont că sunt 89 de dosare reactualizate şi 97 de locuinţe ce pot fi puse la dispoziţia tinerilor, mă bucur că nu vor exista refuzuri şi că toţi pot beneficia de o locuinţă ANL", a spus Andronache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel