Premierul conservator britanic, Liz Truss, a felicitat-o luni pe lidera partidului post-fascist Fratelli d'Italia, Giorgia Meloni, pentru "succesul" său la alegerile parlamentare din Italia, subliniind că cele două ţări ale lor sunt "aliaţi apropiaţi", notează AFP.
"Felicitări Giorgiei Meloni pentru succesul partidului său", a declarat pe Twitter Liz Truss, adăugând: "de la sprijinul acordat Ucrainei până la gestionarea provocărilor economice globale, Regatul Unit şi Italia sunt aliaţi apropiaţi".
Reacţia britanică contrastează oarecum cu cele mai moderate ale Franţei, Uniunii Europene, Germaniei sau Spaniei, în timp ce premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a salutat "o mare victorie", iar prim-ministrul naţionalist ungar, Viktor Orban, şi-a exprimat satisfacţia pentru o "victorie binemeritată".
Giorgia Meloni, 45 de ani, şi partidul ei Fratelli d'Italia (FdI) s-au clasat pe primul loc la alegerile legislative italiene de duminică, într-un context de absenteism puternic.
Cu majoritate absolută în Parlament, lidera FdI, împreună cu aliaţii săi Matteo Salvini din Liga (anti-imigraţie) şi Silvio Berlusconi de la Forza Italia (dreapta) vor încerca în zilele următoare formarea unui guvern.
H.D. Hartmann a făcut profilul Giorgiei Meloni: Produs al modernității tragice de distrugere a familiei și a valorilor. Unul din cele mai interesante experimente politice pe care Italia le-a dat lumii
Analistul de politică externă H. D. Hartmann a făcut profilul Giorgiei Meloni, al cărei partid a câștigat alegerile din Italia:
„Să ne amintim când a ajuns Silvio Berlusconi prim-ministru și, la fel, au leșinat mimozele de stânga ale Europei. De data aceasta, Giorgia Meloni reprezintă un filon non-financiar. Berlusconi era unul dintre cei mai bogați oameni ai Italiei și este și astăzi, pe când Giorgia Meloni este o fată din popor și are un lucru care este fundamental diferit față de fa*cismul lui Mu*solini, dar care o leagă fundamental de acest fa*cism. Este diferit și, totuși, o leagă.
Ea este produsul cultural al unei școli denumită Institutul cultural indo-spaniol. Ea și-a făcut școala acolo, provine dintr-o familie tipică modernă. Tatăl a părăsit familia când ea avea 11 ani. Nu este căsătorită, dar are un copil cu un ziarist de la trustul de presă al lui Berlusconi, Mediasat, și, bineînțeles, este o femeie care nu a avut bani și întotdeauna a avut probleme în a-și crește copilul și a avea grijă de familia sa. Ea reprezintă drama modernității actuale, o femeie singură, o familie monoparentală, care a trebuit să aleagă între provocările progresismului feminist de tip woke sau conservatorismul de tip Mus*olini. Această deosebire, care o leagă intrinsec de naționalismul mus*olinian, face din Giorgia Meloni unul din cele mai interesante experimente politice pe care Italia le-a dat lumii (...)“, a spus analistul de politică externă (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"