Liviu Dragnea şi Victor Ponta prezenți în dosarul de şantaj al lui Mircea Govor- Referat DNA
Victor Ponta și Liviu Dragnea sunt menționațo îm referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a lui Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare.
Președintele PSD Satu Mare este acuzat de mai multe fapt de şantaj, dar şi de folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Și Liviu Dragnea a fost la DNA, în acest, dosar, ca martor.
Procurorii susțin că în perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor i-a cerut sprijin lui Liviu Dragnea, la acel moment preşedinte executiv al PSD, dar şi lui Andrei Dolineaschi, secretar general al partidului, pentru a controla deciziile persoanelor implicate în reorganizarea ANAF. Președintele PSD Satu Mare viza impunerea persoanelor agreate în funcţiile de interes din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare. DNA subliniază că "Govor Mircea Vasile a acţionat în acelaşi scop şi în mod direct sau prin intermediul numitului Dolineaschi Andrei pe lângă Diaconu Gelu şi Tunaru Florin, preşedintele, respectiv vicepreşedintele ANAF, dar şi pe lângă directorul general al DGFP Cluj, Costin Mihai, aceştia având atribuţii de serviciu pe linia nominalizării/delegării/împuternicirii persoanelor cu funcţii de conducere în cadrul structurilor teritoriale subordonate".
După ce preşedintele ANAF a emis mai multe ordine de numiri provizorii în funcţii de conducere în sensul dorit de Mircea Govor şi apropiaţii săi, liberalii Ovidiu Silaghi şi Adrian Ştef, preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, s-au arătat nemulţumiţi de modul de distribuire a funcţiilor.
Stenograme din dosar
Mircea Govor are o discuţie în contradictoriu cu Adrian Ştef, din care se desprinde concluzia că posturile vacante din organigrama AJFP Satu Mare urmau a fi ocupate doar în urma unor negocieri purtate între liderii politici ai PSD şi PNL, neavând importanţă criteriul profesional:
"Adrian Ștef: - Da !
Mircea Govor: - Măi Adi !
Adrian Ștef: - Da.
Mircea Govor: - Io am circul de pe lume aici măi!
Adrian Ștef: - Na, ce s-o întâmplat ?
Mircea Govor: - Păi da' astea nu-s măi, acesta, în primul rând acesta pe care l-ai pus tu la Negreşti îi de la PDL şi măi, îţi spun io...
Adrian Ștef: - Măi !
Mircea Govor: - Na bun, acuma Adi, îţi spun ceva, toţi îmi sar în cap, toată lumea îmi sare în cap de acolo...
Adrian Ștef: - Mircea, ascultă-mă te rog frumos.
Mircea Govor: - Da.
Adrian Ștef: - Te rog frumos ascultă-mă.
Mircea Govor: - Da.
Adrian Ștef: - Deci, numirile astea, numirile astea care noi le facem....
Mircea Govor: - Adi, nu-i aşa, că astea locuri cheie, dă-le dracului (...) că acum oamenii ăştia ştiu...
Adrian Ștef: - Stai măi un pic atuncia, te rog nu mă suna de faţă cu oamenii ! Dacă vrei discutăm noi separat chestiunea asta.
Mircea Govor: - Nu-i bai, io opresc, io sun la Bucureşti şi opresc numirile.
Adrian Ștef: - Na opreşte, opreşte cum vrei tu, asta este, n-am ce să fac, dacă tu discuţi cu oamenii mei pe care io îi fac şi io îi pun, tu îi opreşti, io n-am discutat niciodată, nici o propunere de a ta.
Mircea Govor: - Na bine Adi, îi vorba, ştii ce spun ăştia, de ce luaţi de la PDL măi, ne-o (...) într-una şi acum îi luaţi voi şi îi faceţi PNL...
Adrian Ștef: - Mircea, ascultă-mă te rog frumos, dacă vrei să discutăm nu discuta cu mine îi şedinţă... te rog frumos.
Mircea Govor: - Da' unde eşti acum ?
Adrian Ștef: - Îs la birou, da' n-am discutat niciodată nici o numire de a ta, nici un nume nu l-am discutat.
Mircea Govor: - Da Adi, Adi, stai un pic, că şi asta îi o chestie, da' io, io efectiv nici io n-am spus până acum nimic, da' asta, îmi spun oamenii ăştia acesta domnule, o venit de la PDL acum şi într-una o fost în circ şi în scandal cu el şi acum l-a şi luat voi ca să continuăm circul şi scandalul, dă-le dracului măi !
Adrian Ștef: - Deci Mircea, nu mai fac nici o propunere, nu mai discut nimic, am închis subiectul când vine Ovidiu (se referă la Ovidiu Silaghi) să şi (...) io am închis subiectul, gata ! Nu mă mai interesează !... Nu mă mai interesează !".
Liviu Dragnea, sunat
De asemenea, la data de 5 septembrie 2013, Mircea Govor l-a contactat telefonic pe Liviu Dragnea, căruia i-a solicitat să accepte o întrevedere pentru a aborda problema numirilor la finanţe, însă Dragnea i-a răspuns că Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice la acea dată, nu i-a comunicat nimic în acest sens. În continuarea discuţiei, Mircea Govor şi-a exprimat deznădejdea privind numirile despre care spunea că "îs atâta de încurcate de... Dar fără dumneavoastră...", la care Liviu Dragnea l-a asigurat că va vorbi direct cu Daniel Chiţoiu despre această problemă. A doua zi, Mircea Govor i-a reamintit lui Andrei Dolineaschi să nu uite de Antifraudă
Ulterior, Govor şi Dolineaschi s-au deplasat la sediul ANAF pentru a purta o discuţie în acest sens cu Gelu Diaconu și cu vicepreşedintele ANAF, Florin Tunaru, pe parcursul întâlnirii făcându-şi apariţia şi Adrian Ştef. Întrevederea respectivă a avut efectul scontat de Govor, arată anchetatorii. În acelaşi context al reorganizării structurilor ANAF, şi Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare şi vicepreşedinte al PNL Satu Mare la acel moment, a acţionat, în cursul lunii august 2013, pentru numirea unor persoane din anturaj/obediente/membri PNL, pe funcţii de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, respectiv al Serviciilor Fiscale municipale şi orăşeneşti de la nivel judeţean.
Rolul lui Victor Ponta
În acelaşi document este menţionat şi numele fostului premier Victor Ponta, în legătură cu un caz al primarului PSD al comunei Odoreu, pe care Govor a încercat să îl constrângă pentru a interveni pe lângă membrii unei comisii de licitaţie cu privire la o lucrare finanţată din fonduri europene. Procurorii reţin că primarul PSD în cauză, Dumitru Pop, nu a cedat presiunilor repetate la care fusese supus de Mircea Govor, dar şi că organizaţia PSD Odoreu a fost dizolvată de conducerea PSD Satu Mare, din cadrul căreia făceau parte Mircea Govor şi Valer Marian.
"Ulterior momentului excluderii lui Pop Dumitru din partid, numitul Valer Marian s-a deplasat în comuna Odoreu pentru a-l desemna şi instala pe noul preşedinte al organizaţiei PSD Odoreu - Ardelean Ioan Mircea. Deoarece era nemulţumit de această decizie luată de liderul local al partidului din care făcea parte, martorul Pop Dumitru s-a prezentat în faţa preşedintelui PSD de la acea vreme, numitul Victor Ponta, căruia i-a expus situaţia în care se afla şi i-a prezentat inclusiv documentele şi articolele defăimătoare la adresa sa, la care acesta i-a promis că va avea discuţii lămuritoare cu Valer Marian, încurajându-l că situaţia urmează a fi detensionată în cadrul organizaţiei judeţene Satu Mare. De altfel, Valer Marian a declarat că, ulterior publicării articolelor defăimătoare la adresa lui Pop Dumitru din perioada februarie-aprilie 2011, a fost abordat pentru o discuţie de către preşedintele PSD Victor Ponta, care s-a arătat interesat despre conflictul dintre Govor Mircea şi primarul Pop Dumitru. Valer Marian i-a relatat apoi lui Victor Ponta că scandalul a pornit de la o licitaţie publică, în care cei doi aveau interese divergente, la care Ponta i-a cerut lui Valer Marian să pună capăt acelei situaţii tensionate", se precizează în referatul procurorilor.
ÎCCJ judecă miercuri contestația DNA și a lui Mircea Govor, faţă de decizia prin care a fost plasat în arest la domiciliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News