Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Liviu Dragnea s-a răzgândit. PSD ia o pauză

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat o decizie clară cu privire la miniștrii din Guvernul Dacian Cioloș.

"Ce am sesizat şi eu, am vorbit şi cu colegii, nu stăpâneşte foarte bine informaţiile de acolo, pentru că, din păcate, au fost câteva întrebări, una pusă chiar de mine la care n-a avut răspuns. A trebuit să se consulte sau au intervenit secretarii de stat, care au fost prezenţi. Nu văd la doamna ministru o deschidere şi o dorinţă de a mişca lucrurile, prin instrumentele financiare pe care le gestionează Ministerul de Finanţe (...) eu sper ca doamna ministru să înţeleagă că este ministru de Finanţe, nu funcţionar", a declarat Liviu Dragnea, întrebat despre ultima întâlnire a deputaţilor PSD cu ministrul de Finanţe, potrivit Realitatea.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi miniştri, președintele PSD a anunţat că  nu vor mai fi chemaţi la grupurile PSD din Cameră şi Senat.

"Eu am vorbit cu colegii mei şi am zis că trebuie să luăm o pauză, pentru că întâlnirile grupului nostru cu miniştrii sunt din ce în ce mai plictisitoare, pentru că nu spun nimic, pentru că nu prea dau răspunsuri şi ne şi încurcă, pentru că, în loc ca lunea după-amiază să avem discuţii despre activitatea parlamentară şi legislativă de aici din Cameră, vorbim discuţii şi cred că nu mai e cazul, deocamdată", a adăugat Liviu Dragnea.

Grupurile PSD chemau în fiecare luni la Cameră și la Senat miniștrii Guvernului Cioloș pentru a dezbate proiecte de pe ordinea de zi a Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel