Data publicării:
Liviu Dragnea - Klaus Iohannis, REPLICĂ despre ”slugile din Parlament”: ”Declarație violentă”
Liviu Dragnea a ajuns în România. Președintele PSD și al Camerei Deputaților i-a dat replica președintelui României, Klaus Iohannis.
Iată declarațiile președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea:
- Am avut patru întâlniri: una cu președintele statului Israel, una tête-à-tête cu premierul Netanyahu, una cu ambasadorul SUA în Israel, iar, ulterior, una cu conducerea din SUA a celei mai influente asociații a comunității evreiești din lume.
- Eu n-am plecat pe ascuns, dl Iohannis are niște slugi în Parlament și putea să afle.
- Invitația, făcută publică de mine, dată în presă, pe care am primit-o, se știa de ea, în Biroul Permanent al Camerei s-a discutat și s-a aprobat această deplasare, nu a fost pe ascuns. Am fost invitat și de președintele Israelului și de premierul Netanyahu și de celelalte două entități.
- Eu n-am spus niciodată că eu sau Guvernul a decis și că ambasada s-a și mutat. Eu m-aș fi așteptat de la președintele ”republicii”, așa cum am înțeles că-și spune, să se uite mai întâi pe Memorandumul aprobat în Guvern despre intenția de a se muta Ambasada, pe care o sprijin, dar după o consultare serioasă cu Președinția și toate instituțiile competente.
- Președintele nici măcar nu a vrut să vadă întâi Memorandumul și a ieșit cu o declarație violentă împotriva acestei intenții de a începe o discuție serioasă despre acest subiect.
- N-am avut și nu o să am niciodată înțelegeri secrete cu nimeni.
- În ultimii ani, noi am avut politica externă de a aștepta ordinele venite de la alții. Eu zic că trebuie să avem o politică externă care să țină cont de interesele României.
- Da, recunosc, am o relație foarte bună cu premierul Israelului, e cumva o infracțiune, e cumva ceva rău? Dacă am o relație apropiată, nu o am pentru mine personal.
- Când două state atât de importante din lume, ca SUA și Israelul, sunt într-o perioadă în care ar avea nevoie de sprijin într-un anumit demers și dacă chiar atunci le acorzi acel sprijin contează enorm și nu va uitat niciodată. Vorbim aici de interesele majore ale României, nu de interese mărunte sau de dispute politice mici de pe malurile Dâmboviței.
- Nu este o temă internă, aceasta nu este o temă internă, este globală și România are șansa să aibă o voce importantă și să joace un rol important acum, în acest moment istoric. Ideea de a sta într-un șir, într-o grămadă, nu ne-a ajutat. Eu zic că trebuie să ne jucăm foarte bine șansele și să analizăm foarte bine, dincolo de orgolii rănite și exacerbate, să vedem ce e mai bine pentru România, și care sunt avantajele și eventualele riscuri.
- De asemenea, aș vrea să am totuși unul două comentarii în legătură cu afirmațiile domnului președinte Iohannis, ele sunt considerate o anumită doză de antisemitism, nu poți să jignești în asemenea hal niște oficiali din alt stat pe care-i acuzi că faci înțelegeri secrete cu alți oficiali din România. Așa ceva este inacceptabil.
- E o lege nescrisă care a tot fost respectată în România, și Băsescu o respecta. De câte ori a fost plecat președintele din țară, am spus că reprezintă România, și nu vreau să fie întrebat acolo despre eventuale declarații din țară.
- Eu n-am nevoie și nu mă obligă nimeni să cer aprobarea președintelui României când primesc o invitație.
- Eu pun o întrebare foarte importantă: nu știu dacă președintele României, cu care recunosc că am fost mult prea binevoitor, ca înainte de a merge la vreun Consiliu European sau alte întâlniri și-a luat mandat sau a avut vreo discuție cu Parlamentul sau Guvernul. Merge, își ia tot felul de angajamente pe care trebuie să le onoreze ori Parlamentul ori Guvernul.
- Președintele știut că doamna prim-ministru merge în Israel, l-a informat.
- Atacurile arată că e foarte nervos și foarte deranjat de această vizită și probabil că-i este teamă că o să se pună întrebarea: Dacă tot zici că te-ai ocupat de politica externă, care sunt rezultatele? Pentru această țară se simte ceva? Poate este deranjat că se deschis alte căi de cooperare care pot aduce avantaje României. Nu înțeleg de ce atât de nervos, dacă are interesul comun al acestei țări, ar trebui să fie bucuros.
- Propunerea pentru ambasador român în Israel e făcut de mai mult timp. Este inexplicabil de ce nu a făcut nimic președintele.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News