Data actualizării:
Data publicării:

Liviu Dragnea-Klaus Iohannis, DISCUȚII la Cotroceni. Călin Popescu Tăriceanu, ABSENT

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Iohannis - Dragnea - Tăriceanu
Iohannis - Dragnea - Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a afirmat, miercuri seară, la România TV, că nu a participat la discuțiile de la Palatul Cotroceni dintre Liviu Dragnea, președinte al PSD, și președintele Klaus Iohannis. 

Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat, astăzi, că după depunerea jurământului de către noii miniştri a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

”E incorect ce s-a întâmplat în ultima perioadă, pentru că toată lumea ştia că preşedintele României merge la Bruxelles la o întâlnire importantă şi tot felul de oameni din România au început să spună despre ce se întâmplă în România, când cel care trebuia să spună ce se întâmplă în România, poate cel mai avizat, ar fi preşedintele. Şi preşedintele sigur a fost într-o situaţie în care să dea explicaţii, ceea ce nu e corect”, a afirmat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă a discutat cu președintele Klaus Iohannis pe această temă la Cotroceni, Liviu Dragnea a spus: ”Da. Ce v-am spus dumneavoastră i-am spus şi preşedintelui. După întâlnirea de la Cotroceni am rămas cred că 10 minute cu preşedintele”

Președintele Klaus Iohannis a confirmat astăzi această întâlnire. Întrebat despre subiect, a râs și a plecat. 

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, la România TV, miercuri seară, că nu a participat la această discuție. ”Întrebați-l pe Liviu Dragnea (n.r. ce au discutat)” a fost trimiterea președintelui ALDE, precizând în același timp, că nu a participat la această întâlnire de la Palatul Cotroceni. 

Niciun fel de relație Tăriceanu-Iohannis

În continuarea discuției, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat: ”Nu am nici un fel de relație cu președintele Klaus Iohannis. Nu am ce să comunic cu el. Îmi mențin afirmația că dumnealui este avocatul statului paralel. Mi-a atras atenția o declarație a președintelui de la Bruxelles. Domnul Iohannis a spus că independența justiției românești este intangibilă, o chestiune pentru care mă voi implica total. De independența justiției sunt și eu preocupat. Dumnealui este de părere că justiția a funcționat când au fost semnate protocoale secrete între serviciile de informații și procuratură? Independența justiției a funcționat când și-a extins influență câmpul tactic? Lista poate continua. Trebuie realizată independența justiției, dar e a fost batjocorită”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel