Liviu Dragnea îl desființează pe Ludovic Orban. "Pe nebuni și pe bețivi…"
Vicepremierul Liviu Dragnea l-a atacat dur pe președintele PNL Dâmbovița, Ludovic Orban.
Ludovic Orban a declarat, după mai multe momente penibile de susținere a lui Klaus Iohannis la Președinție, că premierul Victor Ponta este ofițerul acoperit despre care vorbea președintele Traian Băsescu.
"Eu, în general mă feresc să comentez afirmaţiile oricărui nebun. Aşa sunt educat. Am zis că pe nebuni şi pe beţivi e bine să îi laşi în pace. Drept consecinţă, n-am ce să comentez. Dar când a făcut afirmaţia asta, când juca pe mese sau când?" a spus vicepremierul Liviu Dragnea.
Vicepremierul a precizat că la conferința de presă a răspuns la întrebări politice, cu excepția celor despre Ludovic Orban, de natură "medicală".
După inaugurarea unui centru multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţii cu handicap din Târgovişte, Liviu Dragnea le-a spus jurnaliştilor că obiectivul i-ar fi foarte util lui Ludovic Orban: "Ce am inaugurat noi astăzi îi este folositor. Deci, cum intri în curte, imediat în stânga, am vorbit cu doamna directoare, chiar sunt servicii de înaltă calificare. O să-i fie mai greu cu cântatul, dar cred că au soluţii şi pentru asta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News