Judecătorii au decis să fie menținută hotărârea CSM. Prin urmare, dosarele care au fost repartizate anul trecut la completurile de cinci judecători vor rămâne la completurile de 5 trase la sorți în decembrie 2018.
"Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Completul de 5 judecători în materie penală şi Secţia penală privind schimbarea jurisprudentei existente la nivelul Completurilor de 5 judecători în materie penală, sub aspectul interpretării şi aplicării principiului continuităţii completului de judecată, subsumat regulii anualităţii ce guvernează activitatea acestor formaţiuni de judecată. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019. Cu opinie separată, în sensul respingerii excepţiei de inadmisibilitate şi soluţionării pe fond a sesizărilor formulate", este decizia ÎCCJ.
Prin urmare, completul care-l judecă pe Liviu Dragnea rămâne cel format din Tatiana Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera, Rodica Aida Popa și Simona Enceanu.
Decizia vizează dosarele în care sunt judecaţi, printre alţii, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Toni Greblă, Sebastian Ghiţă, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, George Scutaru, Dan Motreanu, dar şi contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea, Alina Bica, Constantin Niţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor