Liverpool poate pierde primul loc în Premier League
Liverpool a fost învinsă luni seara în deplasare la Southampton și e în pericol să piardă locul de lider din Premier League. Manchester United e la egalitate de puncte cu Liverpool (33), dar are un meci mai puțin jucat. Southampton e la prima victorie după 3 egaluri și o înfrângere.
Ultima partidă rundei a 17-a din Premier League dintre Southampton și Liverpool s-a încheiat luni seara cu victoria la limită a gazdelor, 1-0.
Southampton nu mai reușise o victorie de 4 meciuri, în timp ce Liverpool a bifat cea de a doua înfrângere a sezonului.
Partida a curs aproape într-un singur sens, înspre poarta gazdelor, dar nu înainte ca acestea să fi deschis scorul deja în minutul 2, cu un frumos lob peste portar, al lui Danny Ings.
Liverpool a aruncat în joc tot ceea a putut, dovadă statisticile zdrobitoare în favoarea sa: 67% posesie, 17 ocazii de gol, 12 șuturi spre poartă, 10 cornere...
Meciul a avut și o fază controversată, arbitrul partidei refuzând acordarea unui penalty la un presupusă atingere a mingii cu mâna, în interiorul careului propriu, de către gazde. Nu a fost să fie. Cormoranii au părăsit terenul învinși, păstrându-și pentru moment locul în clasament, dar numai datorită golaverajului.
Manchester United a stat la pândă, iar acum are ocazia să detroneze liderul la zi și campioana en titre, mai ales că are un meci mai puțin jucat. Conturile se pot regla decisiv în confruntarea directă de pe 17 ianuarie, când cele două se vor confrunta pe Anfield, în etapa a 19-a.
Până atunci însă, Man Utd va juca și meciul restant, acasă cu Burnley, pe 12 ianuarie, având șansa să abordeze derby-ul cu Liverpool din poziția de lider, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News