Este vorba despre Liverpool care a încasat nu mai puțin de 4 goluri de la 'cetățenii' din Manchester.
Gazdele au deschis scorul în minutul 25, prin Kevin De Bruyne, care a transformat o lovitură de la 11 metri, iar apoi au mai marcat de două ori până la pauză, prin Raheem Sterling (35) şi Phil Foden (45).
Scorul final a fost stabilit în repriza a doua, în urma autogolului lui Alex Oxlade-Chamberlain din minutul 66.
Pentru prima dată de la instalarea lui Juergen Klopp în postul de antrenor al lui Liverpool, 'cormoranii' nu au fost conduşi niciodată cu o diferenţă de trei goluri la pauză. Ultima oară când s-a întâmplat acest fapt a fost în mai 2015, cu ocazia meciului pierdut de Liverpool cu 1-6 în faţa lui Stoke City, înregistrându-se un scor de 0-5 la pauză.
Chiar dacă înfrângerea suferită joi de Liverpool nu mai are nicio influenţă asupra ierarhiei finale a Premier League, rezultatul arată că diferenţa 'reală' dintre cele două rivale, Manchester City și Liverpool, nu este nici pe de parte de 20 de puncte, aşa cum arată clasamentul primei ligi engleze în acest moment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”