Lituania cere sprijin aerian suplimentar din partea NATO, cu prilejul vizitei ministrului german al apărării
Lituania a cerut joi mai mult sprijin din partea NATO pentru apărarea spaţiului său aerian în timpul unei vizite a ministrului german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, relatează dpa.
Annegret Kramp-Karrenbauer a avut convorbiri cu omologul ei lituanian Raimundas Karoblis şi cu preşedintele Gitanas Nauseda.
"Am vorbit în primul rând despre apărare antiaeriană, în legătură cu protejarea acestei unităţi de luptă", a declarat Karoblis la Rukla, unde peste 500 de militari germani sunt staţionaţi la 100 km de frontiera rusă în cadrul unei misiuni a NATO în statele baltice.
"Această dorinţă a fost exprimată", a spus Kramp-Karrenbauer, care este văzută drept cea mai probabilă succesoare a cancelarului german Angela Merkel.
Alianţa occidentală a desfăşurat circa o mie de militari în fiecare din ţările baltice - Lituania, Estonia şi Letonia -, precum şi în Polonia, drept reacţie la amplificarea tensiunilor cu Rusia după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014.
Germania are rolul principal în Lituania, notează dpa.
Toate cele trei ţări baltice încearcă să achiziţioneze sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi cer ca sisteme de apărare antiaeriană ale NATO să fie staţionate permanent în regiune.
Annegret Kramp-Karrenbauer urmează să se deplaseze în Estonia şi Letonia vineri, înainte de a reveni la Berlin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News