Data publicării:

Litigiu cu Sfinxul și Babele. Prefectura Prahova informează că cele două obiective rămân în domeniul public al orașului Bușteni

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Prefectura județului Prahova informează că cele mi importante obiective de pe platoul Bucegilor rămân în domeniul public al orașului Bușteni.

Prefectura Prahova precizează că monumentele naturale Babele şi Sfinxul, situate pe platoul Bucegilor, sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni, indiferent de rezultatul final al procesului care vizează stabilirea liniei de hotar dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

“Așa cum se poate vedea și din obiectul cauzei, vorbim despre stabilirea limitei teritoriale dintre cele două localități, comuna Moroeni și orașul Bușteni, respectiv dintre cele două județe, Prahova și Dâmbovița.

Sentința nu este una definitivă, urmând ca, după comunicarea hotărârii instanței judecătorești, să fie formulat recurs împotriva soluției.

La solicitarea orașului Bușteni, Instituția Prefectului Județul Prahova a fost introdusă în cauză că intervenient, întrucât prefectul mediază limitele între UAT-uri. În momentul în care există divergențe, acestea sunt clarificate prin intermediul instanței de judecată.

Pe parcursul derulării procesului, prefectul județului Prahova a convocat părțile, în nenumărate rânduri, tocmai pentru a stinge litigiul și a găsi o cale de mijloc pentru rezolvarea situației, însă la aceste convocări, reprezentanții județului Dâmbovița nu s-au prezentat”, se  arată într-un comunicat transmis de Prefectura Prahova.

Președintele CJ Dâmbovița a anunțat că Babele și Sfinxul aparțin de Dâmbovița

Mesajul Prefecturii Prahova vine după ce preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat câştigarea pe fond a procesului cu judeţul Prahova privind granița dintre două judeţe și care conform deciziei judecătorilor, aparţin teritoriului Dâmboviţei.

„Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a avut câştig de cauză în procesul cu judeţul Prahova, vecinii noştri susţinând că atât Sfinxul, cât şi Babele se află pe teritoriul lor. Deşi sentinţa de joi nu este definitivă, toate instanţele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale judeţului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul şi Babele vor rămâne pe teritoriul judeţului nostru”, a scris Corneliu Ştefan pe pagina sa de Facebook.

Cele două obiective, în domeniul public al orașului Bușteni

„Pe parcursul derulării procesului, prefectul judeţului Prahova a convocat părţile, în nenumărate rânduri, tocmai pentru a stinge litigiul şi a găsi o cale de mijloc pentru rezolvarea situaţiei, însă la aceste convocări reprezentanţii judeţului Dâmboviţa nu s-au prezentat. Menţionăm că limita teritorială între cele două localităţi din judeţe diferite nu schimbă ceea ce este deja stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1.359/2001, care atestă apartenenţa celor două monumente naturale la domeniul public al judeţului Prahova, respectiv al oraşului Buşteni.

Indiferent de rezultatul final al procesului, monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni. Dincolo de toate aceste aspecte, monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, aflate în Parcul Naţional Bucegi, ceea ce înseamnă că din punct de vedere turistic şi cultural ele aparţin tuturor românilor”, precizează Prefectura Prahova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel