Cozmin Gușă susține că există o listă a dușmanilor Laurei Codruța Kovesi, iar în următoarea perioadă în România ar putea fi făcute mai multe arestări.
VEZI ȘI: Boyko Borissov, premier al Bulgariei, reținut pentru corupție. Acțiunea, coordonată prin Kovesi
"Să nu vă mirați dacă o să vedeți prin țările astea diverse ținte ale Parchetului European la care nu v-ați fi așteptat, foști sau actuali politicieni pentru că modelul exersat de România în timpul statului paralel, prin executantul Kovesi, acum își va dovedi eficiența pe acest val de război rece, o să vedeți dacă face Kovesi vizită sau nu face și a doua zi le pune cătușe. Va urma perioada de glorie europeană a Laurei Codruța Kovesi, motorizată pe linia lui Soros, e adevărat, și se luptă și cu aceste arme.
Semnalul din Bulgaria este unul clar, urmează și în România, nu am nicio îndoială, se pregătește de ceva vreme chestia asta, dar nu putea să înceapă chiar cu România că România este totuși țara ei de baștină, dădea prost, dar o să upgradeze cu România la un moment dat pe baza unor dosare care sunt sigur că există, dar și a antipatiilor pentru că Laura Codruța Kovesi este o tipă revanșantă și își va folosi această putere dată de conjunctura de război rece pentru ca să exerseze pe câțiva dușmani vechi din România. (...) la fel cum în scandalul Microsoft a ales cu penseta românii implicați și i-au golit pe ăia de la Microsoft, tot la fel o să ia cu penseta, nu o să ia din USR-iștii ei, ci va lua din ceilalți, de pe la PNL, de pe la PSD, de pe la UDMR, nu vă temeți.", spus Cozmin Gușă.
Anunț pentru ”presa cu fax”
"Nicio problemă, așteptăm. Deci zici că presa va avea din nou o pâine de mâncat cu arestările la 6 dimineața?", a intervenit Bogdan Chirieac.
"Presa care are fax, că erau trimise rechizitoriile și inculpații dinainte, pe fax. Dacă ai lăsat faxul și ai trecut la whatsapp, salutare, nu mai e...", a spus Val Vâlcu.
"Sunt convins. Eram informat de vreo lună că există o listă pe care o negociază Laura Codruța Kovesi cu unii și cu alții, că nu e așa simplu în Parlamentul European. Aici, în Parlamentul României, nu ții cont de el, hodoronc-tronc, te-ai dus peste tot dimineața. Și când vorbești despre cei care și-au câștigat nevinovăția ulterior, oameni care au fost dovediți nevinovați, dar care au fost arestați, închiși, sistemul statului paralel, acțiuni de tip Portocală vor veni în România. Dacă presa s-a tâmpit atât de mult încât să participe din nou al acest joc neînvățând nimic din ce a făcut prost prima dată, ne merităm soarta.", a mai spus Cozmin Gușă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele