Data publicării:

Lista neagră a paradisurilor fiscale, după "Panama Papers"

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Economie
WhatsApp
Paradis Fiscal
Paradis Fiscal

Miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc marţi, la Bruxelles, în încercarea de a pune la punct o listă neagră a paradisurilor fiscale.

Lista ar urma să conţină aproximativ 20 de nume. Evenimentul este o premieră pentru UE. Această listă este aşteptată cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la 'LuxLeaks' la finele lui 2014, 'Panama Papers' în luna aprilie 2016 şi 'Paradise Papers' în luna noiembrie 2017.

Cu toate acestea, numele jurisdicţiilor ce vor fi incluse pe lista neagră a UE ar urma să facă obiectul negocierilor până în ultima clipă între statele membre. Motivul, în conformitate cu prevederile europene în materie de fiscalitate, cele 28 de state membre trebuie să fie de acord în unanimitate cu privire la numele ţărilor incluse pe această listă neagră.

Sursele citate de AFP susţin că marţi ar urma să fie date publicităţii două liste de ţări: o primă listă 'neagră' care va cuprinde numele a 20 de jurisdicţii (o altă sursă vorbind de doar 19) şi o a doua listă 'gri', cu alte 45 de jurisdicţii care s-au angajat să îşi îmbunătăţească practicile în materie de fiscalitate. 'Situaţia ar putea încă evolua în cursul reuniunii de marţi dimineaţa, fiind posibil ca miniştrii să scoată unul său două nume de pe lista neagră', a precizat o sursă citată de AFP.

Astfel potrivit unei alte surse, insulele Caiman, susceptibile să se regăsească pe lista neagră, ar urma să fie plasată pe lista gri după ce a promis că va adopta reforme. În cazul statelor care au decis să respecte solicitările UE, ţările dezvoltate au la dispoziţie perioada de până la finele lui 2018 pentru a adopta reformele cerute iar ţările în curs de dezvoltare pot face acelaşi lucru până la finele lui 2019. În ceea ce priveşte eventualele paradisuri fiscale din Caraibe, devastate de uraganele din luna septembrie, ele vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în primăvara lui 2018, pentru a furniza informaţii.

[citeste si]

În orice caz, lista neagră a paradisurilor fiscale ar urma să fie actualizată în mod regulat, au declarat mai multe surse europene. În acest moment, fiecare ţară membră UE are propria sa listă a jurisdicţiilor pe care le consideră mai puţin cooperante în materie de fiscalitate.

O eventuală listă neagră a UE ar avea o greutate mai mare, iar jurisdicţiile incluse pe această listă ar pute fi supuse unor sancţiuni dacă nu cooperează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel