Urmărește emisiunea live
Lista favoriţilor la Roland Garros. Ce şanse are Halep
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Roland Garros începe pe 22 mai, urmând să se încheie pe 5 iunie.

Oficial, turneul a început încă de pe 16 mai, când au avut loc primele meciuri din cele trei tururi preliminare care preced accederea pe tabloul principal. Spre deosebire de Wimbledon, pe zgura de la Paris pot călca inclusiv sportivii din Rusia şi din Belarus, interzişi la Londra.

Întrecerea masculină anunţă un duel interesant între generaţia tânără, reprezentată de Alcaraz, Rublev, Tsitsipas, Zverev, Ruud şi Aliassime, şi generaţia veteranilor, cu Novak Djokovici şi cu Rafael Nadal în frunte.

Rafael Nadal, care va împlini 36 de ani în timpul competiţiei, pe 3 iunie, este „rege absolut” la Paris, cu 13 trofee câştigate. Totuşi, nu deţine prima şansă.

În oferta caselor de pariuri, lista favoriţilor conţine un mix între nou şi vechi

Cea mai bună cotă la câştigarea trofeului o are sârbul Novak Djokovic (2.60). Liderul mondial este urmat de tânărul şi spectaculosul spaniol Carlos Alcaraz (3.00), care îl devansează pe conaţionalul Rafael Nadal (3.75). Cei trei se distanţează de următorii doi: grecul Stefanos Tsitsipas (9) şi germanul Alexander Zverev (16).

Marele punct de atracţie la Paris va fi, însă, Carlos Alcaraz (19 ani, 6 ATP), cel care i-a învins, pe zgura de la Madrid, atât pe Nadal, cât şi pe Djokovici. De asemenea, Alcaraz, despre care Toni Nadal a spus că „va umple golul” după retragerea nepotului său, a triumfat şi pe zgura de la Barcelona.

Pot apărea şi alte nume, pe lista cu victorii

Bulgarul Grigor Dimitrov este mereu o ameninţare. De asemenea, nu se cunoaşte forma austriacului Dominic Thiem sau cea a elveţianului Stan Wawrinka, care revin după accidentări.

Va lipsi Andy Murray, britanicul dornic să se concentreze pe Wimbledon, turneul său de casă. Nici elveţianul Roger Federer nu va fi la Paris.

La fete, poloneza Iga Swiatek nu are rivală. Are cota 2 să repete performanţa din 2020, când a ridicat trofeul deasupra capului. Rămasă lider WTA după retragerea australiencei Ashleigh Barty, Swiatek confirmă aşteptările, la doar 20 de ani.

Următoarea pe lista favoritelor este Simona Halep. Campioana din 2018 a intrat pe mâna reputatului antrenor Patrick Mouratoglou, dar se află la distanţă mare de Swiatek, având cota 8. Apoi, urmează spaniola Paula Badosa (10), tunisianca Ons Jabeur (12) şi grecoaica Maria Sakkari (15).

Swiatek abia ce a triumfat la Roma şi a atins al cincilea titlu al sezonului (dintre care al patrulea Masters 1000 din 2022, după Doha, Miami şi Indian Wells), notează Mediafax.

Elina Svitolina, partenera francezului Gael Monfils, va deveni mămică, aşa că nu va participa la Roland Garros.

România speră la rezultatele importante, pe tabloul feminin, de la Sorana Cârstea şi de la Irina Begu, specialiste pe suprafaţa roşie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel