LIPSESC MEDICAMENTE din farmacii! Efectul măsurii Guvernului PSD-ALDE
Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) atrage atenția tuturor factorilor implicați asupra consecințelor lipsei unor medicamente din farmaciile din România, precum și a dezinformării populației cu privire la această situație după ce Guvernul PSD a decis reducerea prețurilor la medicamente.
ADEM consideră că această situație gravă se datoreză deciziilor politice eronate ale reprezentanților autorităților, și anume cei care au stabilit politicile de prețuri la medicamente. Acest model economic a fost folosit ca instrument politic de factorii de decizie, indiferent de guvern, prin promovarea ideii că se urmarește scăderea prețului la medicamente și deci, un acces mai facil al populației la acestea. Însă, acest model de calcul nesustenabil, a dus la decizia producătorilor de retragere de pe piața românească a sute de medicamente. Dacă la începutul lui 2015 numărul medicamentelor înregistrate în România depăşea 6.000, până în prezent, un sfert dintre medicamente au fost retrase oficial de producători. Numai din 2016 și până acum, peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piață, iar alte câteva sute au fost înregistrate cu notificare pentru retragere.
Numărul notificărilor de retragere de pe piața românească a crescut considerabil
În ultimele luni, numărul notificărilor de retragere de pe piața românească a crescut considerabil, iar acest lucru va duce în perioada următoare la o criză fără precendent a medicamentelor, în special a celor pentru boli grave sau rare, acolo unde pacienții au nevoie imediată și neîngrădită de acces la tratament. Cum situația este puțin cunoscută de publicul larg, mai mulți politicieni, cunoscând criza care va urma, precum și rolul pe care l-au avut în aceasta, au lansat în spațiul public ideea că responsabilitatea pentru criza actuală, pentru cele trecute și pentru cele viitoare aparține societăților care desfășoară activități de comerț intracomunitar cu medicamente. Nimic mai fals, atrage atenția ADEM.
Comerțul intracomunitar cu medicamente, denumit în spațiul public export și import paralel de medicamente, funcționează după legi stricte, sub autoritatea legislației Uniunii Europene, prin prevalarea principiului de asigurare a serviciului public conform OMS 269/2017. Comerțul intracomunitar cu medicamente contribuie la atenuarea deficitului creat de schemele de management al stocurilor aplicate de producători, prin satisfacerea cererii prin importuri. Astfel, niciun medicament nu este exportat atunci când stocurile din țară sunt insuficiente. Medicamentele exportate prin activitatea denumită export paralel sunt cele care există în cantități suficiente pe termen scurt și mediu în stocul distribuitorilor din țară, o parte dintre acestea fiind în situația de suprastoc.
De altfel, conform OMS 1345/2017, societățile care realizează comerț intracomunitar au obligația legală de raportare zilnică a stocurilor de medicamente. Aceasta activitate legală, reglementată corespunzător, reprezintă o formă de concurență la nivel de preț incomodă pentru marii producători de medicamente, prin diminuarea puterii de piață a acestora, inclusiv pozițiile dominante de pe piețele farmaceutice.
Propunere legislativă adresată autorităților de a include medicamentele importate paralel în lista de rambursări
ADEM România lucrează la o propunere legislativă adresată autorităților competente naționale de a include medicamentele importate paralel în lista de rambursări pentru a permite accesul pacienților din România la medicamentele retrase de producători din motive comerciale și inaccesibile pentru pacienții români la prețurile curente.
ADEM atrage atenția asupra crizei care se manifestă în România din cauza lipsei unor medicamente din farmacii, precum și încercării de intoxicare cu informații complet false, conform cărora la originea acestei crize se află activitatea de comerț intracomunitar. ADEM își va respecta și onora toate angajamentele legale, precum și cele etice cu privire la activitățile comerciale ale membrilor săi, prin asigurarea tuturor factorilor interesați în mod onest de această problemă, de faptul că activitatea de serviciul public va guverna, ca și până acum, această activitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News