Tabletă
Desktop
Data publicării:
Limbajul florilor sub penelul pictorilor şi bijutierilor
Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
Cornelius Van Spaendonck, Buchet, miniatură în ramă de aur
Depăşind cercurile ştiinţifice, pasiunea naturalistă a devenit, în secolul al XVIII-lea, un adevărat fenomen social, interesând atât Curtea şi cercurile aristocratice, cât şi amatorii instruiţi.
Depăşind cercurile ştiinţifice, pasiunea naturalistă a devenit, în secolul al XVIII-lea, un adevărat fenomen social, interesând atât Curtea şi cercurile aristocratice, cât şi amatorii instruiţi. Van Spaendonk şi Van Dael, apoi Redouté şi numeroşii săi emuli s-au lansat în pictarea florilor, îmbinând descrierea realistă cu cea decorativă.
Când progresele botanicii i-au pasionat pe savanţi şi pe curioşi, pictura florilor a revenit în modă în Franţa, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după ce genul făcuse epocă în Flandra şi Olanda în secolul anterior. De la maeştrii epocii baroce, cum ar fi Abraham Bosschaert şi Osias Beert, cultura picturală a florilor a fost transmisă până la Jan Van Huysum (1682-1749), triumfând în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. De-a lungul generaţiilor s-au constituit mai multe reţete. Pentru a da, de exemplu, unui buchet un aspect sferic, pictorii au dispus florile în culori deschise şi pale în centru, înconjurându-le cu specii în culori mai închise şi mai reci.
Simon Saint-Jean. Grădinăreasă
În centrul acestei tradiţii, Van Huysum s-a distins prin simţul decorativ, factura picturală preţioasă şi coloritul strălucitor, calităţi care i-au asigurat succesul comercial şi care au devenit un model ce a circulat în întreaga Europă datorită emulilor săi.
Artişti ca Gerard Van Spaendonck şi Jan Van Dael şi-au adaptat stilul clientelei franceze. Primul s-a instalat la Paris în 1770, atrăgând comenzi şi renume. A fost miniaturistul lui Ludovic al XVI-lea, apoi a devenit profesor de pictură florală la Jardin des Plantes, înainte de a trece la Academia de Pictură. În 1793, el ocupa catedra de iconografie la noul Muzeu de Istorie Naturală. A fost chiar înnobilat de Napoleon în 1805. Succesul s-a măsurat nu numai în comentarii elogioase la Salon şi în preţul lucrărilor sale, ci şi în răspândirea motivelor lui. Acestea au fost declinate pe tabachere, vase, diferite opere din porţelan, fabricate la Manufactura Sèvres.
Antoine Berjon, Flori şi fructe în coş împletit
În volumul Amintiri despre Van Spaendonck, publicat în 1826, un text redactat de elevii săi enumeră calităţile specifice pe care i le atribuiau contemporanii: „A ştiut să dea din nou glas florilor nu numai prin ficţiuni plăcute, dar înşelătoare, ci prin farmecul realităţii înseşi, din tablourile sale degajându-se un limbaj filosofic şi poetic, astfel încât, după ce a realizat armoniile de culoare, ele solicită inteligenţa, provoacă admiraţia unei altfel de armonii, depăşesc ceea ce arată, poată imaginaţia dincolo de senzaţiile date de privire şi aduc arta în demonstraţia ştiinţifică”.
Sosit la Paris în 1782, Pierre-Joseph Redouté intră în contact cu Van Spaendonck către 1788. Cariera lui urma să aibă aceeaşi traiectorie, deşi Redouté a pictat puţine tablouri în ulei, conştient probabil de superioritatea maestrului său sau a lui Van Dael. Vas de cristal plin cu diferite flori pus pe un soclu de alabastru, prezentat la Salon în 1796, este totuşi remarcabil. Detaşându-se pe un fond întunecat, buchetul dovedeşte ştiinţa de a armoniza culorile, care constituie chiar esenţa pictării florilor.
François Mellerio, Colier
Aşa cum avea să spună mai târziu Jules Janin, ”el a ajuns la tonurile clare, ferme şi catifelate, al căror secret îl deţinea în aceeaşi măsură ca pe acela al naturii... A compus un buchet cu inteligenţă şi cu bucuria unei tinere la primul ei bal”. Redouté a continuat să trimită în mod regulat la Salon acuarele.
Talentul i-a atras favorurile Curţii. În timpul lui Ludovic al XVI-lea, a fost numit pictorul şi desenatorul Cabinetului Reginei. După Revoluţie, a fost apreciat de noii suverani. În 1804, Joséphine a achiziţionat patru acuarele pentru dormitorul ei de la Malmaison. În anul următor, artistul a fost numit pictorul florilor pentru împărăteasă şi a primit o pensie anuală de 18.000 de franci. El a învăţat-o să picteze şi pe a doua soţie a lui Napoleon, Marie-Louise.
Elise Bruyere Vas cu flori şi ramură de prun
Începând cu Imperiul, se răspândesc operele privind limbajul florilor, scrise, cel mai adesea, de femei ca Félicité de Genlis sau Charlotte de Latour. Dacă picturile din secolul al XVII-lea se bazau pe un fond alegoric şi emblematic cu vocaţie moralizatoare, „noul limbaj detaliază cu extremă precizie semnificaţia ascunsă a fiecărei plante. Graţie acestui vocabular floral, cititorul va putea compune un buchet în care destinatara va descifra cu uşurinţă un bilet de dragoste”, explica Joséphine Le Foll în Pictura florilor.
Farfurie de desert dintr-un serviciu al Împărătesei Josephine, semnat Jean-François Philippine
Dacă adăugăm acestor opere numărul mare de manuale de pictare a florilor în acuarelă şi culegerile de modele, remarcăm că genul devenise un fenomen mai curând social decât estetic. Redouté a participat din plin la acest fenomen prin operele sale, dar şi prin activitatea sa pedagogică. Gotha societăţii franceze urma lecţiile sale, de la Regina Hortense la Ducesa de Berry, de la Ducesa D’Orleans şi fiicele sale Marie-Amélie şi Louise-Marie, care avea să devină regina Belgiei, la numeroase doamne din aristocraţie.
François-Pascal-Simon Gerard, Flora mângâiată de Zefir
Antoine Chazal, Omagiu lui Gerard Van Spaendonck
În 1822, Redouté îi urmează lui Van Spaendonck în postul de maestru de desen la Muzeul de Istorie Naturală unde formează numeroşi pictori. Prima sa lecţie publică s-a desfăşurat în 1824 în Galeria Buffon, la ea participând peste 100 de persoane.
Pasiunea naturalistă a depăşit lumea amatorilor, invadând decorul vieţii zilnice. Am amintit deja buchetele lui Van Spaendonck. Cele ale lui Redouté urmează acelaşi drum. Nu numai Sèvres îi cere desene, dar artistul oferă şi modele de hârtie pictată pentru manufactura din Mulhouse. Pictura florilor are relaţii strânse cu artele decorative. În epoca Revoluţiei, industriaşii lionezi de mătase sunt preocupaţi de calitatea desenatorilor lor. În 1795, ei obţin de la administraţia departamentală aprobarea de a înfiinţa o şcoală de desen al Florii în care lecţiile sunt asigurate de Pierre Cogell, un fost profesor al vechii şcoli gratuite de desen. În acelaşi timp, operele sunt depuse la Lyon pentru a servi de model elevilor. În 1799, Muzeul Central expune tablouri cu flori şi animale. Această activitate duce la crearea unui muzeu, în 1803, apoi, după doi ani, a unei şcoli de arte frumoase, care, în 1807, vor fi reunite în Abaţia Saint-Pierre. În cadrul şcolii este formată şi o clasă de Flori, condusă de Jacques Barraband care lucrase deja în manufacturile Gobelins şi Sèvres.
Jean-François Bony, Proiect pentru un panou brodat
El este înlocuit, în 1810, de pictorul Antoine Berjon (1754-1843), şi el un fost desenator de modele pentru mătăsuri. În acelaşi timp, muzeul îşi îmbogăţeşte colecţiile cu tablouri de Jan Van Huysum şi Jan Davidsz de Heem pe care le instalează într-o sală numită Salonul florilor.
După Berjon, Lyon-ul vrea să promoveze specialişti recunoscuţi ai genului, ca Simon Saint-Jean (1808-1860). În jurul picturii de flori se creează astfel o uniune interesantă între artele frumoase şi industria manufacturieră, o alianţă a frumosului cu utilul atât de caracteristică secolului al XIX-lea. În 1844, se putea citi în Le Courrier de Lyon: „Floarea, la Lyon, este arta principală, este baza unei industrii care alimentează 40.000 de meseriaşi, care creează anual 100 de milioane de produse ce îmbogăţesc 20 de departamente şi sunt sursa principală a prosperităţii şi una dintre gloriile oraşului nostru”.
Pierre-Joseph Redouté
Sub al Doilea Imperiu, mătăsurile şi manufacturile de hârtie pictată continuă să decline motivele florale în moştenirea naturalistă, în timp ce pictura de flori rămâne un gen apreciat, abordat de toţi marii artişti, de la Delacroix şi Courbet la Monet, Renoir, Manet, Bazille sau Cézanne. Aceştia vor realiza pânze somptuoase în care florile se îndepărtează de scrupulele naturaliste şi de limbajul codificat. Sub penelul impresioniştilor, genul se va afirma ca simplu aranjament floral, înr-o voluptuoasă efuziune de culoare.
Jean-François Bautte, Capac de ceas
Între artiştii dedicaţi acestui gen se află şi pictoriţe. În primul sfert al secolului al XIX-lea, numărul lor creşte considerabil. Dintr-un sfert din expozanţii la Salonul din 1810, ele reprezintă, în 1831 două treimi. În anii 1830-1840, medaliile decernate pentru pictura de flori, ca şi pentru acuarelă, miniatură şi pictura pe porţelan sunt aproape un monopol al femeilor. Aprecierea crescută a acuarelei, tehnică mai accesibilă şi mai puţin costisitoare, însoţeşte această mişcare. Numeroase pictoriţe au urmat lecţiile lui Gerard van Spaendonck sau Jan Frans Van Dael, cum ar fi Elise Bruyère, ale cărei tablouri sunt achiziţionate de stat, sau Mélanie de Comolea care a lucrat mult pentru Sèvres.
Redouté, Floare de cactus
De la sfârşitul domniei lui Ludovic al XVI-lea, succesul tot mai mare al hârtiei pictate asigură dezvoltarea unui gen decorativ care cuprinde treptat toate părţile unei case. În manufacturi prospere din Lyon, Alsacia şi Paris, tradiţia desenului textil a permis dezvoltarea motivelor imprimate pe hârtie. Florile sunt tratate sub formă de ghirlande în borduri ce încadrează panourile, a căror modă este încurajată de Marie-Antoinette în sufrageria de la Tuileries, sau în jurul panourilor în grisaille, ca în Metamorfozele lui Ovidiu create de Arthur şi Grenard către 1785. Ele formează buchete majestuoase în compoziţiile semnate de Joseph-Laurent Malaine pentru Hartmann Risler&Co, se organizează în ghirlande sau sunt presărate pe panouri sau în borduri de Jacquemart şi Bénard, de Zuber sau de Joseph Dufour.
Decorurile din hârtie pictată şi cele ale tapiţeriilor prezintă multe asemănări. Motivele florale au mare importanţă fie că sunt subiectul compoziţiei, fie că sunt asociate draperiilor tratate în trompe-l’oeil.
Louise Marie Adélaïde Eugénie d'Orléans, Buchet de trandafiri cu fluture
Expoziţia produselor industriei franceze din 1806 relevă o producţie incredibilă în zona hârtiei pictate, care a avut un mare succes până la cel de al Doilea Imperiu. Panoramice, reprezentări ale unui peisaj continuu, fără repetarea scenelor sau motivelor, racordându-se unele altora, decorurile din hârtie pictată erau destinate să acopere toţi pereţii unei camere. Cele panoramice sunt considerate ca artă în sine. Manufacturile lui Joseph Dufour şi Jean Zuber triumfă cu acest gen în care florile şi vegetaţia contribuie la construirea unei naturi exotice.
Alexandre-Theodore Brongniart, Proiect pentru un vas Floreal pentu Sevres
Apariţia, în 1797 a unor reviste specializate, ca Tableau général du gout, des modes et costumes de Paris, a lui Francesco Bonafide şi, mai ales, Journal des dames et des modes, arată dorinţa lacomă de regăsire a unui gust pentru libertate. Odată cu adoptarea materialelor uşoare şi fluide, ca linonul, voalul sau muselina, cu interesul pentru broderie şi pentru adoptarea accesoriilor exotice, cum ar fi şalurile indiene din lână de caşmir, specialiştii francezi în domeniu produc aceste stofe de lux. Flora răspândită pe ele, în buchete sau ghirlande formate din cele mai frumoase flori ale Europei imită pictura prin culorile sale.
Hainele şi vestele bărbaţilor sunt acoperite de şiruri de flori stilizate, brodate cu mătase policromă, cu fir de aur sau de argint, decorate cu fluturi, paiete...
Portretul lui Marie-Amelie, satin, mătase, fir metalic aurit, Casa Mathevon şi Bouvard
Pe rochiile femeilor elegante, lalele, trandafiri, pansele, miozitis formează ghirlande ce subliniază manşetele, sunt presărate pe corsaje sau pe fuste, curg de la centură către tivul rochiei unde se deschid în buchete. Mantourile de gală, din catifea sau din satin, sunt bordate cu vrejuri de flori majestuoase, brodate cu fir de aur sau de argint. Capele, tocile sau pălăriile sunt şi ele decorate cu flori artificiale.
Piesă decorativă din catifea şi mătase pictată, expusă în 1810 în Expoziţia Redouté
Când bijuteriile create pentru Curtea regală de Marie-Etienne Nitot şi fiul său François-Regnault Nitot sau de François Mellerio s-au inspirat din domeniul floral adus în modă de ornamentalişti, ei au adoptat forma buchetelor de ortensii sau de violete, a coroanelor de frunziş şi de flori care compuneau diademele, colierele, brăţările, broşele sau centurile. Pietrele colorate, coralul, ambra, fildeşul şi emailul au permis transcrierea nuanţelor florilor, exaltate de metalul peţios.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
