Limba română devine limbă oficială în Republica Moldova
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Republica Moldova
Republica Moldova

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a hotărât joi ca limba română să devină limba oficială a statului, deoarece acesta este termenul precizat în Declaraţia de Independenţă a ţării. Decizia va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, scrie Până în prezent, în Constituția Republicii Moldova era menționat că limba oficială a țării este „moldoveneasca”. Curtea Constituţională a examinat două sesizări privind interpretarea art. 13 din Constituţie. Alături de deputatul liberal, Valeriu Munteanu, deputata Partidului Liberal Reformator, Ana Guţu, a apelat la Înalta Curte pentru interpretarea articolului 13 din Legea Supremă, cerând verificarea posibilităţii de echivalare a sintagmei „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” cu expresia „limba română”. Guţu a argumentat poziţia sa prin caracterul ştiinţific nul al articolului. Sesizarea a fost depusă la CC pe 26 martie. După sentinţa irevocabilă a CC, cei doi politicieni au declarat că, în baza acestor decizii, Parlamentul este obligat să modifice Constituţia ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel