Data publicării:

Lidia Buble, în lacrimi: ”Nu pot să vorbesc”. Moment dureros

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Denisa, o fetiță care trăiește într-un centru de plasament, a emoționat-o pe Lidia Buble, care a plâns în cadrul emisiunii ”Next Star”. 

Denisa (12 ani), o fetiță care trăiește într-un centru de plasament din Dolhasca, județul Suceava, o va face să plângă în hohote pe Lidia Buble cu cântecul ei, și îi va emoționa la fel de tare pe ceilalți doi jurați, Pepe și Dorian Popa.

Denisa provine dintr-o familie cu opt copii și a fost abandonată de mama ei, pe când avea doar doi anișori. La trei ani, fetița a fost dată în grija unor asistenți maternali, însă la șapte ani a fost adusă înapoi în centrul de plasament, ca să fie aproape de surorile ei. Deși are tot ce-i trebuie aici, Denisa spune că îi lipsește dragostea de mamă.

Fetița este talentată la muzică, iar vocea ei a ajutat-o să facă față greutăților și situațiilor prin care a trebuit să treacă. Sâmbătă, la "Next Star", Denisa îi va emoționa foarte tare pe jurați și pe toți cei prezenți cu cântecul pe care-l va interpreta, dar și cu un gest pe care-l va face, cu sprijinul prezentatorului Dan Negru.

„M-a emoționat foarte tare. Nu pot să vorbesc...", spune Lidia, plângând, de la masa juriului.

Cu ce anume îi va emoționa Denisa pe cei trei jurați, dar și cu ce surpriză va veni pentru ea Alexandru Arșinel, și el originar din Dolhasca, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 30 iunie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului "Next Star", prezentată de Dan Negru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel